Vlad-George Zaha: „Frica și pedepsa sunt cele mai proaste arme în a încerca să gestionezi fenomenul substanțelor ilegale”

Frica este o armă foarte slabă pentru că oamenii nu se opresc, ci se ascund, mai spune Vlad-George Zaha, criminolog, cercetător în Departamentul de criminologie al Universității Manchester din Marea Britanie (https://www.humanities.manchester.ac.uk/criminology/study/why-study-here/).

Momentan lucrez la Universitatea din Manchester, fac cercetare acolo, cercetarea mea care se axează pe România. Și în special pe subiectul substanțelor psihoactive, droguri. Cum ar trebui o țară sau cum ar trebui România să controleze substanțele. (...)

România are, momentan, printre cele mai aspre pedepse în domeniul substanțelor. (...)

Ne uităm la cerere, la ofertă, la toți actorii din acest lanț, inclusiv la nivelul de corupție care permite marilor traficanți să intre cu substanțele în țară mai lejer. (...) (Nu doar în România se întâmplă asta, nu, peste tot) (...).

Este foarte ușor să ne fie frică de acest subiect al substanțelor.

Și dacă ne este frică de ceva, automat înseamnă că probabil nu înțelegem (fenomenul, n.r.) așa de bine precum am putea să îl înțelegem. Și dacă nu îl înțelegem, atunci nici nu o să luăm măsurile necesare pentru a gestiona substanțele, a redresa, a avea grijă de oameni și a limita, practic, răul. (...)

Din păcate, asta cu înăspirea pedepselor a fost luată în brațe și de România, mai ales în ultimii ani. Dar toată știința criminologică pe acest subiect al substanțelor ne spune că înăsprirea pedepselor, orice fel de înăsprire ar fi ea, nu va reduce nici traficul de substanțe, nici consumul de substanțe, deci nu are efectul scontat. Și este probabil și destul de posibil să facă mai mult rău această înăsprire a pedepselor, pentru că, foarte pe scurt, cei pedepsiți vor fi adesea fie simpli consumatori, fie simpli consumatori care poate ajung să împartă substanțe în cadrul grupului și atunci sunt transformați automat în traficanți. Extrem de rar sau niciodată vor fi pedepsiți mari traficanți de substanțe, și aici vorbim de ordinul kilogramelor, sutelor de kilograme și tonelor. Pedepsim oamenii simpli, acei oameni simpli care, cel mai probabil, nici nu vor cere ajutor când vor avea o problemă cu substanțele. Și dacă nu cer ajutor de frica repercusiunilor penale sau sociale sau din cauza stigmei, atunci li se vor înrăutăți semnificativ și prospectele vieții, consumul se poate transforma la un moment dat într-o adicție, și dacă adicția nu este tratată, atunci acolo dospesc tot felul de probleme și de ”explozii” pe care le vedem apoi ulterior la știri: accidente, tragedii, cazuri șocante și așa mai departe.

Și cu toate că pedepsele pentru posesia de substanțe ilegale s-au înăsprit, avem în continuare tot mai mulți oameni care consumă substanțe ilegale, estimările fiind undeva între 1 milion și până la 3 milioane, pe estimările pe care le avem. Pentru că frica și pedeapsa mai fac un lucru tragic: nu ne permit să avem toate datele disponibile. Oamenii, pur și simplu, nu vor recunoaște când cineva vine în fața lor cu un chestionar și îi întreabă ce consumă, dacă consumă, dacă au experimentat.

Iar la această concluzie au ajuns nenumărate studii și cercetări științifice din domeniul criminologiei.

Criminologia e o știință care înglobează foarte multe alte științe: psihologie, drept, metode de cercetare, sociologie, cartografie, politică și așa mai departe.

Criminalistica este, practic, lucrul la fața locului, expertize criminaliste și așa mai departe. Criminologia, putem spune că, pe o anumită parte, și înglobează un pic din criminalistică.

Iar criminolog public înseamnă să aduci știința criminologică, cercetarea academică științifică a infracționalității în spațiul public, către decidenții politici, către societate. (...)

Pe diferite subiecte, criminologia înglobează, practic, orice fel de infracțiune la care ne putem gândi și toate elementele acelei infracțiuni, toți actorii, victime, agresori, sisteme de justiție și așa mai departe.