Vasile Ersek: Stalagmitele sunt cele mai bune arhive de paleoclimă

Stalagmitele sunt cele mai bune arhive de paleoclimă, eu aș zice, pentru că ele cresc în peșteri care sunt aproape de locurile unde trăiesc oamenii, spune Vasile Ersek, doctor în geologie si oceanografie, Associate Professor la Facultatea de Geografie și Științe Naturale a Universității Northumbria din Marea Britanie (https://www.northumbria.ac.uk/about-us/our-staff/e/vasile-ersek/).

Vasile Ersek, paleoclimatolog și geochimist, și-a obținut doctoratul la Oregon State University), a lucrat în Statele Unite și la Universitatea Oxford și a colaborat cu echipe din Europa, Asia și Orientul Mijlociu pentru a înțelege fenomene precum secetele istorice, schimbările musonului sau impactul creșterii nivelului mării asupra comunităților costiere.

Este preocupat să înțeleagă cum a evoluat clima Pământului de-a lungul miilor de ani și ce ne spune trecutul despre viitorul nostru. Prin analiza izotopilor din peșteri, lacuri și ape subterane, studiază legătura dintre climă, resursele de apă și societățile umane.

Această metodă a fost folosită, dealtfel, și la studiul unei stalagmite din Peștera Urșilor, cercetare realizată în colaborare cu Virgil-Gabriel Drăgușin (România), Monica Ioniță Scholz (Germania), Bogdan P. Onac (SUA) și Dominik Fleitmann (Elveția) și materializată într-o lucrare - ”Contraste hidroclimatice între sudul și nordul Europei aproximativ 5200 de ani în urmă” (”Winter hydroclimate contrasts between southern and northern Europe at ~5.2 ka” - care a primit premiul „Ștefan Hepites” al Academiei Române - secția ȘTIINȚE GEONOMICE -, premiu acordat în data de 10 decembrie 2025.

Studiul stalagmitelor oferă, așadar, date importante pentru studiul climei din trecutul îndepărtat al Pământului și, în plus, spune Vasile Ersek, „unalt avantaj este că le putem data mult mai precis decât alte metode și le putem eșantiona la rezoluție foarte mare.Putem folosi laser, de exemplu, pentru a măsura diferite elemente chimice la rezoluție sub anuală, care este practic imposibil de obținut în alte arhive.Deci avem rezoluție temporală foarte bună, avem metode de datare foarte bune și cresc în regiuni care sunt foarte aproape de societățile umane.(...)

Metoda de datare cu uraniu-toriu permite cercetătorilor să meargă mult mai departe în timp decât radiocarbonul. Putem merge aproximativ 600.000 de ani în urmă, iar erorile sunt de ordinul a 1%.

Stalagmitele sunt, așadar, unele dintre cele mai valoroase arhive naturale ale climei, care ne pot da informații despre perioade-cheie din istoria Pământului – inclusiv despre tranzițiile climatice care au influențat dezvoltarea civilizațiilor umane.

Perioada acoperită de cercetarea laureată cu premiul Academiei Române, cunoscută ca Holocen, este importantă pentru că a fost o perioadă de tranziție, cam la mijlocul tranziției de la ultima perioadă glaciară, explică Virgil Ersek. În urmă cu aproximativ 17.000 de ani, Pământul începea să iasă dintr-o epocă mult mai rece decât cea actuală. Nivelul mării era cu vreo 120 de metri mai scăzut decât este astăzi, pentru că erau calote glaciare mari la ambii poli.

Ajungem astfel în Holocenul Mijlociu, acum circa 5.000 de ani, o perioadă de echilibru fragil, cu anotimpuri diferite de cele de azi. Vorbim despre o tranziție în care verile erau poate mai calde, dar iernile mai reci – sau invers, în funcție de regiune. Este și momentul în care Sahara începe să se transforme dintr-un peisaj verde, cu lacuri și râuri, în deșertul pe care îl cunoaștem astăzi.

Această stabilizare relativă a climei a fost esențială pentru oameni. Stabilitatea climei este importantă pentru transmiterea între generații a informației despre ce plante poți cultiva, când să le pui în pământ și când să le recoltezi.

Ce a determinat aceste schimbări climatice?

Răspunsul nu este unul simplu. Sunt mai multe ipoteze, iar pentru că vorbim despre acum 5.000 de ani, le susținem cu dovezi din arhive naturale. (...) De exemplu, schimbări relativ minore în circulația curenților oceanici din Atlantic pot avea un impact foarte mare asupra Europei și implicit asupra României.

Noutatea cercetării constă tocmai în faptul că aceste mecanisme nu fuseseră documentate în detaliu pentru regiunea noastră. Pentru România, acest mod de variabilitate nu fusese documentat înainte. Am umplut un gol care exista.

Ce ne spun, de fapt, stalagmitele?

La nivel fundamental, ele spun o poveste simplă: a existat apă. Faptul că poți data o stalagmită îți spune că a existat apă care se infiltra în peșteră. În zonele aride, simpla prezență a unei stalagmite indică perioade mult mai umede decât prezentul.

Mai mult, datând stratele de creștere, putem calcula ratele de creștere și deduce cantitatea relativă de apă. Combinate cu alte măsurători geochimice, aceste date oferă o imagine detaliată a climei din trecut.

Miza unor astfel de cercetări depășește curiozitatea științifică. Uitându-ne la trecut putem înțelege cum se comportă clima în mod natural, fără influența oamenilor. Doar așa putem cuantifica impactul actual al societății asupra climei.

Dacă nu înțelegi cum funcționează planeta în mod natural, nu poți înțelege cât de mult o influențăm noi astăzi, spune Vasile Ersek.

Avem, deci, nevoie de trecut ca să înțelegem viitorul. Înțelegerea trecutului nu este un exercițiu nostalgic, ci o condiție esențială pentru a putea decide responsabil viitorul.

Pe larg, la Idei în nocturnă, Diaspora. Dincolo de granițe, Radio România Cultural și www.radioromaniacultural.ro, de la 21.10, realizatoare Corina Negrea.