Cultura la farfurie. Colindătorii și darurile lor: de la pițărăi la ritualuri de prosperitate

Orașul vorbește cu Adriana Sohodoleanu despre tradițiile colindatului din România, legătura acestora cu diferite obiceiuri locale și semnificațiile lor istorice și culturale, precum și despre transformările moderne care au influențat aceste practici străvechi.

Colindătorii erau considerați mesageri ai norocului, aducând binecuvântări pentru gospodării. Refuzarea lor implica o pierdere simbolică sau chiar consecințe spirituale.

„În comunitățile vechi, în trecut, să nu primești colindul venea cu un pericol. Pentru că acești colindători, practic, erau învestiți cu darul de a face prevestiri. Atunci când își spun strigăturile, își spun colindul, ei sunt cei care într-un fel binecuvântează gospodăria respectivă. O pun pe făgașul cel bun, pozitiv, pentru anul care vine. Să nu primești colindători însemna, practic, să refuzi acest dar și unii colindători chiar aveau și un mod de a răsplăti această neprimire. Dacă erau refuzați, spuneau ceva de genul «bureți pă pereți/ pe holde, scaieți». Era o formulă descântătoare de efect. Deci vorbim de colindat, dar și de «descolindat».”

În trecut, colindătorii primeau mere, nuci, colaci sau cartofi copți cu unt, oferind căldură și apreciere. În Dobrogea, fetele nemăritate pregăteau turte decorate pe care le ofereau băieților colindători, simbolizând legături romantice și sociale. În Muntenia, colindătorii primeau cartofi copți cu unt de casă, un dar simplu dar apreciat, mai ales în vremuri de iarnă grea. În Transilvania, colindătorii primeau „crampăl” (țuică fiartă cu zahăr caramelizat și chimen). În Maramureș, se ofereau copturi ritualice precum „pupăza” sau „rața”, fiecare având destinatari specifici în funcție de relația cu gazda. În zilele noastre, aceste daruri sunt înlocuite adesea cu bani, devalorizând tradiția.

„În Moldova era un obicei care mi se pare foarte simpatic - o oportunitate foarte rară ca într-o comunitate rurală, agrară, tradițională, fetele să-și exprime opțiunea cu privire la cel pe care îl vor drept soț. Fetele care vor să se mărite coceau un colac pe care îl ofereau băiatului îmdrăgit din ceata de colindători. Dacă băiatul refuza sau era nehotărât, era evident. Dar dacă, dimpotrivă, accepta colacul, el îi spunea fetei că nu poate să-l transporte că trebuie să mai ajungă și la alte case și i-l lăsa,cu promisiunea că va reveni după el, semn că propunerea e acceptată. Familia băiatului venea apoi, în vizită la fată, aducând băutură. Dacă băiatul era nărăbdător, venea chiar a doua zi. Dar el putea să vină oricând până la Bobotează. Deci avem un cadru temporal foarte bine stabilit. Dacă băiatul nu venea însă până atunci, localnicii aveau o vorbă: la Crăciun joacă colacul și la Bobotează dracul.”

Oferirea banilor în locul darurilor tradiționale și disponibilitatea fructelor pe tot parcursul anului au diminuat însă semnificația ritualică a colindatului, iar apariția colindătorilor înainte de perioada specifică sărbătorilor, cum ar fi cei cu „Ursul” în București, ilustrează schimbările în respectarea calendarului tradițional.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.