Răzvan Voncu: „Critica trebuie să fie exigența care diferențiază între autentic și impostură.”

Pe Divanul Gaudeamus, spațiul din târg în care dialogurile culturale capătă o formă vie, directă și neprotocolară, poetul Dinu Flămând și criticul literar Răzvan Voncu s-au așezat față în față pentru o conversație despre poezie, voce, memorie și rostul creației într-o lume dominată de tehnologie.

În atmosfera vibrantă a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, unde literatura își regăsește anual vocile și cititorii, editura Casa Radio a lansat audiobookul „Ploaia în amintirea norului”, un volum ce reunește 32 de poeme de Dinu Flămând, într-o ediție însoțită de grafică semnată de Marcel Lupșe. Poetul s-a aflat pe scenă alături de criticul literar Răzvan Voncu, într-un dialog ce a adus în prim-plan nu doar poezia, ci și tema fragilității umane în raport cu tehnologia.

Evenimentul s-a deschis cu un poem recitat chiar din audiobook, „Fără titlu”, un text în care memoria bunicului și lumina lămpii cu petrol devin spațiu al intimității și al formării: „Mă simt citit de el în tot ceea ce fac, mai cu seamă în zilele friguroase de acum, când îmi dezmorțesc și degetele și sufletul lângă lampa lui.”

Invitat să vorbească despre experiența înregistrării audiobookului, Dinu Flămând mărturisește că, în ciuda celor două decenii de radio, relația cu propria voce rămâne stranie: „Când îți auzi vocea, ești deja surprins. Este o senzație bizară, ca și cum ar fi un străin.”

Înregistrarea poemelor, spune el, nu e doar un proces tehnic, ci o formă de auto-reevaluare. În studio, textul pare mereu insuficient, mereu provizoriu: „Ai sentimentul că ar mai fi ceva de schimbat… că acolo era o nuanță pe care n-ai prins-o bine. Poemele mele sunt provizorii chiar și pentru mine.”

Apoi vine afirmația care a stârnit zâmbete, dar și o undă de gravitate: „Ce bine că nu le face inteligența artificială și că rămân așa, imperfecte, cum imperfecți suntem și noi, dar vii.”

Răzvan Voncu: „Critica trebuie să fie exigența care diferențiază între autentic și impostură.”

Criticul literar Răzvan Voncu a vorbit despre rolul comentatorului de poezie contemporană, într-o lume în care lectura, promovarea și estetica se ciocnesc constant:

„Trebuie să găsim echilibrul între necesitatea de a promova literatura și păstrarea ștachetei estetice, mai ales acum, când a apărut acest mic demon care promite să devină uriaș: inteligența artificială.”

Pentru Răzvan Voncu, audiopoezia este mai mult decât un suport modern, ea reprezintă recuperarea unei tradiții culturale, a vocilor scriitorilor care uneori nu au mai ajuns în arhivele publice:

„Radio-ul își asumă misiunea de a fi custodele tezaurului audio al culturii române. Vocile scriitorilor trec peste timp până la noi.”

Și adaugă, cu un fir de ironie tandră: „Cunosc un singur text perfect și acela nu este inspirat: Biblia. Toate celelalte, inclusiv Shakespeare, sunt work in progress.”

Pentru el, literatura se întemeiază nu pe perfecțiune, ci pe căutare, încercare și sacrificiu: „Fără sacrificiu nu se poate scrie poezie de calitate. Și asta nu poate să facă inteligența artificială.”

Într-o veritabilă pledoarie poetică, Dinu Flămând vorbește despre emoție ca formă de corporalitate și vulnerabilitate umană: „Literatura trece prin corpul nostru întâi. Poezia somatizează emoția.”

Și, cu o puternică aluzie la discuțiile despre IA: „Toți eroii lui Homer ajung în starea absolută a extazului prin lacrimi. Ceea ce nu va plânge niciodată inteligența artificială.”

Momentul central al lansării îl constituie lectura celor două poeme alese pentru acest eveniment: „Paveze”, în lectura lui Răzvan Voncu, și un poem „puțin mai aspru”, dedicat tatălui, în lectura poetului. În fața publicului strâns în jurul scenei, cei doi au transformat audiobookul într-o experiență vie, un dialog între două moduri de a iubi literatura: critica și creația. Lansarea audiobookului „Ploaia în amintirea norului” a fost, în mod evident, mai mult decât un eveniment editorial. A fost o demonstrație că poezia încă adună oameni, încă respiră, încă unește.

„Poezia este un reactiv. Un amplificator de emoții.” – Dinu Flămând

La Gaudeamus, în mijlocul forfotei de carte, e limpede că acest amplificator încă funcționează.