Eli Bădică: „Inteligența artificială nu poate să suplinească, la niciun nivel, factorul uman”

La prima ediție a Divanului Gaudeamus, proiect comun Radio România Cultural și Observator Cultural, moderat de Carmen Mușat și Matei Martin, discuția a avut ca temă „IA și cartea” – felul în care inteligența artificială schimbă lumea editorială, de la redactare și traducere până la drepturile de autor și educație.

În prima zi, invitată a fost Eli Bădică, editoare la Nemira și coordonatoarea colecției n’autor.

„Inteligența artificială nu mai e un fenomen din zona de science fiction, ci o realitate care modelează deja felul în care edităm, publicăm și citim”, a deschis discuția Matei Martin.

Eli Bădică a recunoscut de la început amestecul de fascinație și neliniște:

„E un cuvânt care nu le place foarte tare antropologilor – fascinație – și cred că pe ăsta îl pot folosi cel puțin în ceea ce mă privește, în legătură cu inteligența artificială. (…) Trebuie să vedem cum reușim să gestionăm toată chestiunea aceasta, nu mai e vorba de dacă, ci de cum. E aici, nu avem cum să ne ferim în niciun fel.”

Editoarea crede că IA poate fi utilă în sarcinile de rutină, „cronofage pentru factorul uman”, cum ar fi verificările gramaticale sau corectura mecanică.

„Eu nu sunt dintre cei care cred că inteligența artificială poate să suplinească, la niciun nivel, factorul uman. (…) Poate să preia niște sarcini care sunt cronofage – chestiuni de rutină –, dar trebuie să avem grijă cum ne apropiem de inteligența artificială și cum o hrănim, cu ce discernământ, pentru a ajunge la un produs satisfăcător.”

Când vine vorba despre traduceri, diferențele rămân, spune editoarea, „colosale”:

„Mi-aș dori ca și unii traducători din spațiul nostru să înțeleagă lucrul ăsta, pentru că din păcate unii apelează la această scurtătură. (…) Inteligența artificială poate să funcționeze atunci când o folosești exact ca o unealtă. Când vrei ca ea să facă munca în locul tău, încep să apară foarte multe probleme.”

Dezbaterea a ajuns și la dimensiunea etică și legislativă a fenomenului. „În situația în care inteligența artificială intervine, cine e autorul traducerii?”, a întrebat Carmen Mușat.

„Omul ar trebui să aibă în continuare copyright-ul. Dar dacă inteligența artificială nu e folosită ca unealtă, ci ca înlocuirea factorului uman, atunci avem o problemă cu adevărat.”

În final, Eli Bădică a pledat pentru responsabilitate și educație:

„Inteligența artificială ne poate face viața mai ușoară (…) Trebuie să învățăm să o folosim cu responsabilitate – despre asta vorbim, despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi.”