Cultura la farfurie. Cu legea la masă: de la berea babiloniană la brânza de caju, o călătorie în antropologia gastronomică

Adriana Sohodoleanu a abordat în cadrul emisiunii Orașul vorbește tema relației dintre gastronomie și legislație, aducând în discuție modul în care legile legate de alimentație au evoluat de-a lungul istoriei pentru a proteja consumatorii, producătorii și identitatea culturală a comunităților.

Începuturile legislației alimentare sunt mult mai vechi decât s-ar putea crede. Codul lui Hammurabi (1754 î.Hr.) includea reglementări privind comerțul cu alimente și depozitarea grânelor, cu o atenție deosebită acordată berii, considerată o băutură esențială în Babilon. În Egiptul antic, existau reglementări stricte pentru depozitarea grânelor, pentru a asigura securitatea alimentară în perioade de foamete. Împăratul Chinei era responsabil de asigurarea hranei poporului său, considerând aceasta o datorie esențială pentru stabilitatea domniei.

„Pâinea a fost dintotdeauna foarte clar reglementată. Ce intră în ea, cum trebuie pregătită și ce greutate trebuie să aibă, la ce preț să se vândă. Regii francezi au avut mare grijă de acest lucru. (…) Brutarii chiar erau obligați într-o vreme, în Evul Mediu, să aibă o pecete pe care să o pună pe pâine, astfel încât să existe această trasabilitate. Un cuvânt care pare foarte modern. Poate ei nu îi spuneau neapărat așa, dar ideea era că cine se simțea păcălit să poată să dovedească cine e cel de la care a cumpărat-o, cine este vinovat.”

În SUA, la sfârșitul secolului al XIX-lea, margarina a fost reglementată pentru a evita confuzia cu untul. În unele state, margarina trebuia să fie colorată în roz pentru a fi identificată clar. Similar, în prezent există dezbateri legate de denumirile produselor vegane, cum ar fi „brânza” de caju sau „laptele” vegetal, pentru a preveni inducerea în eroare a consumatorilor.

„La lactate a existat o lege în Statele Unite pe la sfârșit de secol XIX care avea grijă ca margarina, să nu cumva să fie vândută drept unt. Și aici vorbim nu de interesul statului, ci de interesul producătorilor de unt, care vin și spun că nu se poate să se vândă ceva ce nu e unt la prețul pe care îl practică ei, producătorii.”

Adriana a menționat cazul lui Gheorghe Ștefănescu, un comerciant executat în perioada comunistă pentru vânzarea de vinuri contrafăcute, exemplu al modului în care regimul socialist reglementa calitatea alimentelor în funcție de ideologia sa. Acest caz a inspirat filmul „Secretul lui Bachus” de Geo Saizescu, o satiră care reflectă tensiunile economice și sociale ale epocii.

Legile legate de alimentație, fie ele antice sau moderne, reflectă preocuparea constantă a societății pentru siguranță, identitate culturală și echitate.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.