Cultura la farfurie. De la banchet la instalație: o istorie a mâncării în artă

De la portretele renascentiste construite din fructe și legume până la instalațiile contemporane în care mâncarea devine pretext pentru întâlnire și dialog, hrana a traversat istoria artei ca simbol și metaforă, dar și ca instrument de reflecție socială. Într-un nou episod al rubricii Cultura la farfurie, Adriana Sohodoleanu și Daria Ghiu au analizat lucrări din secole diferite, unite de aceeași temă: relația dintre om și mâncare.

Primul exemplu ales este celebrul Vertumnus al lui Giuseppe Arcimboldo (1581), portretul împăratului Rudolf al II-lea alcătuit integral din fructe, legume și flori. „Este un simbol al abundenței și al ordinii cosmice, dar și o alegorie politică”, explică Adriana Sohodolianu. „Omul devine natură, hrana poate fi un semn al fertilității, al puterii divine. Mi se pare fascinant cât de contemporan pare Arcimboldo — parcă prefigurează colajul și arta avangardistă.”

De la fastul imperial trecem spre cotidianul domestic în Natura moartă cu brânzeturi (circa 1610) a lui Floris van Dyck, lucrare care arată „că hrana este o temă morală și socială”, spune Adriana. „Natura moartă vorbește nu doar despre prosperitate, ci și despre efemeritate, despre trecerea timpului. Hrana devine un obiect estetic, dar și unul filozofic.” Iar această tensiune între viață și fragilitate reapare, într-o altă cheie, în Mâncătorii de cartofi ai lui Van Gogh — o imagine a sărăciei și demnității, a muncii și speranței. „Pentru Van Gogh, hrana este o experiență existențială”, subliniază ea.

Ajungând în secolul XX, Daria Ghiu îl aduce în discuție pe Andy Warhol care transformă supa la conservă într-o icoană pop. Campbell’s Soup Cans devine „noua natură moartă”, o imagine a abundenței industriale și a culturii de masă. „E o formă de abundență dezumanizată”, spune Adriana Sohodolianu. „Hrana devine marfă, dar și simbol al democratizării — totul e la îndemână, accesibil.”

În contrast, artistul româno-elvețian Daniel Spoerri fixează pe pânză urmele unei mese reale — farfurii, resturi, tacâmuri — transformând consumul într-o amintire materială. „E o artă a memoriei. Ceea ce de obicei dispare, masa de fiecare zi, devine nemuritoare.”

Cercul se închide cu arta participativă a thailandezului Rirkrit Tiravanija, care instalează o bucătărie în muzeu și gătește pentru vizitatori. „La început mi s-a părut ciudat: unde e arta?”, recunoaște Adriana Sohodolianu. „Apoi am înțeles — e trist că avem nevoie de un artist să ne reamintească valoarea comunității, dar poate tocmai asta e arta: să ne pună din nou împreună, la o masă.”