Ilustrată din Amsterdam: Muzeele între presiune politică și inițiativă privată

Trăim într-o perioadă în care auzim foarte des că muzeele își pierd din bugete, că trebuie să facă față unor presiuni din partea guvernelor. Și totuși, în fiecare an apar noi muzee. La nivel internațional, în 2026 se vor deschide nu mai puțin de 14 muzee mari. Cum privim acest fenomen și ce înseamnă el pentru lumea artei? Despre acest subiect am discutat cu Maria Rus Bojan, critic de artă, dar și curator de expoziții. Am selectat un scurt fragment din dialogul nostru, înregistrat pentru podcastul Ilustrată din Amsterdam.

Maria Rus Bojan: Sunt două dinamici separate. Vorbim despre o instituționalizare continuă și despre faptul că muzeele tradiționale își desfășoară activitatea cu mult mai multă greutate, din cauza presiunilor bugetare și a condițiilor exterioare, care sunt multiple. Pe de altă parte, avem un număr din ce în ce mai mare de colecționari care, de-a lungul anilor, au strâns un număr impresionant de lucrări, unele chiar importante și istorice, și care s-au gândit să îşi prezinte colecțiile într-un spațiu public ce poate fi vizitat.

Marea majoritate a acestor colecții sunt colecții istorice, deci ceea ce se întâmplă în acest moment este și o dublare a ofertei culturale, care, până la urmă, ajută. Pe de altă parte, nu știu dacă există cu adevărat o nevoie atât de mare de a recicla, din nou, aceiași artiști și aceleași idei. Deși se deschid foarte multe muzee, artiștii tineri au din ce în ce mai puține spații în care să se poată desfășura. Aici se află reversul medaliei acestui fenomen. Pe de o parte, se lărgește spectrul de activități, pe de altă parte, acesta este limitat de dorința și de tipul de programare ales de investitorul respectiv.

Claudia Marcu: Colecționar privat înseamnă muzeu particular, dar există și muzee tradiționale, muzee publice sau parteneriate public-private.

Maria Rus Bojan: Da, parteneriatul public-privat este posibil mai ales aici, în Olanda, dar și în Anglia și Belgia, deoarece structura de operare a muzeelor se bazează pe fundații. De pildă, ne aflăm chiar în fața Muzeului Stedelijk, care este, de fapt, o fundație. Muzeul Stedelijk operează cu colecția orașului Amsterdam. Fundațiile au mai multă flexibilitate.

Claudia Marcu: Ai menționat deja că programarea pentru astfel de entități este influențată de dorințele unor actori, dar totuși există – cel puțin aici, în Olanda, sau cel puțin așa simt eu – o anumită independență, sau, mai bine spus, autonomie a muzeelor în ceea ce privește programarea. Am ascultat, la un moment dat, un interviu cu Martine Gosselink, directoarea Muzeului Mauritshuis din Haga, în care spunea: „La noi există această independență. Nimeni nu vine să-mi spună: trebuie să faci expoziția asta, pentru că așa vreau eu.”

Maria Rus Bojan: Din fericire, în Olanda nu a existat niciodată o presiune politică reală. Există, desigur, presiuni sensibile, sub forma unor recomandări legate de anumite dezvoltări sociale.

Claudia Marcu: Ce se întâmplă în România?

Maria Rus Bojan: În România, oricum, lucrurile sunt foarte ciudate. În primul rând, pentru că legea muzeelor nu este funcțională. Aici vorbim și despre modul în care patrimoniul nostru este păstrat și valorizat. Toată lumea a reacționat vehement în perioada furtului de la Muzeul Drents, dar, dacă cineva are curiozitatea să meargă să vadă în ce condiții sunt ținute aceste capodopere ale identității noastre naționale. Acolo se reflectă atitudinea noastră față de moștenirea istorică și artistică.

În schimb, vedem că o instituție, o organizație precum Art Safari, a preluat rolul de organizare a unor expoziții istorice. Am văzut o expoziție despre Matisse, la un moment dat a fost una despre Ion Andreescu, alta despre Țuculescu. Astfel de expoziții ar trebui realizate de muzee, nu de organizații private.

Claudia Marcu: Această situație se explică prin faptul că muzeele nu sunt independente și depind de interesul politicienilor – interes care nu există în ceea ce privește patrimoniul. Nu pot să-mi imaginez că oamenii care lucrează în muzee nu își doresc să facă aceste lucruri; pur și simplu nu au posibilități, nu există bugete.

Pe de altă parte, oamenii se bucură că li se oferă astfel de expoziții.

Maria Rus Bojan: Evident, pentru că altfel nu ar avea ocazia să vadă lucrări de Matisse. Un muzeu național poate, teoretic, să le aducă, dar acest lucru este foarte complicat din punct de vedere legal și presupune o lipsă de flexibilitate. Sunt instituții nereformate de foarte mult timp.

FENIX, muzeul de artă dedicat migrației, deschis în 2025 în Rotterdam. ©Claudia Marcu

Autor: Claudia Marcu