Cum ne influențează designul urban fără să ne dăm seama?

În ce măsură orașul în care trăim ne modelează dispoziția, nivelul de stres și felul în care interacționăm cu ceilalți? În dialog cu Daria Ghiu, psihoterapeuta Yolanda Crețescu susține că există o autentică psihologie a spațiului, iar arhitectura poate funcționa fie ca mecanism de reglare emoțională, fie ca factor subtil de dezechilibru.

De la dinamica marilor metropole și farmecul cartierelor istorice ale Bucureștiului până la atmosfera creată de lumina din propria locuință, discuția aduce în prim-plan o temă esențială: legătura profundă dintre psihic și mediul construit.

Orașul nu este doar un decor inert, un fundal pentru viețile noastre. Este, spune ea, „un organism viu, care comunică permanent cu sistemul nostru nervos”.

În marile orașe, stimularea senzorială este intensă și constantă.

„Marile metropole ne generează stare de hipervigilență. Betoanele, sticla, unghiurile ascuțite, pot fi interpretate de creierul nostru primitiv, ca fiind nenaturale sau rigide. Și atunci, suprafețele dure reflectă sunetul și lumina, într-un mod agresiv pentru noi.”

Yolanda Crețescu explică faptul că aceste suprafețe dure și reflexive pot contribui la creșterea cortizolului și la o stare de iritabilitate cronică. Este un stres „pasiv”, adesea inconștient, care se acumulează în timp.

Dacă metropola suprastimulează, orașele mici pot genera un alt tip de dificultate: stagnarea senzorială. Mediul prea previzibil, lipsa diversității și senzația de timp suspendat pot conduce către melancolie sau apatie. Așadar, nici aglomerația și nici liniștea absolută nu sunt, în sine, soluții universale. Echilibrul depinde de nevoile și structura fiecăruia.

Dar dacă nu putem controla orașul, ne putem controla interiorul.

„Ne putem lua spațiul înapoi, indiferent că trăim la etajul 20 sau într-o casă pe pământ.”

Invitata subliniază că nu materialitatea brută a betonului ne dictează starea, ci modul în care ne raportăm la spațiu și cum îl personalizăm. O plantă, o suprafață de lemn natural, o perdea care filtrează lumina pot deveni „mici particule de bine”.

„Senzorialitatea spațială este foarte importantă. Ne ajută și ne reglează sau, dimpotrivă, poate să ne dezechilibreze.”

În esență, suntem parte din natură, iar spațiile în care trăim ar trebui să reflecte această apartenență.

„Lumina este esențială în reglarea noastră emoțională. Ne poate deranja o lumină de sus sau avem nevoie de lumină ambientală mai joasă atunci când vrem să ne odihnim sau când avem nevoie de un moment de intimitate. De ce ne place atât de tare să privim de exemplu lumina soarelui filtrată printre frunze? Pentru că ne ajută să ne autoreglăm. În metropole, lumina este destul de brutală, este reflectată de sticlă, de beton sau artificială.”

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.