Ilustrată din Amsterdam - Etica restaurării: respect pentru trecut, responsabilitate pentru viitor

În urmă cu 50 de ani, restauratorul de tablouri era necunoscut publicului din muzee. Astăzi, el este în centrul atenției. Acest lucru arată cât de mult s-a democratizat accesul publicului la informație și cât de curios este acest public să afle cât mai multe despre opera de artă.

De exemplu, în 2018, Muzeul Național din Amsterdam, Rijksmuseum, a decis ca proiectul „Operațiunea Rondul de noapte” să aibă loc sub ochii publicului, un proiect care a presupus o cercetare minuțioasă a acestei pânze pictate de Rembrandt în urmă cu aproape 400 de ani. Cercetarea a stabilit direcția procesului de restaurare. Cei care vizitează azi Rijskmuseum îi vor vedea pe restauratori la lucru. Muzeul Mauritshuis din Haga a restaurat „Fata cu cercel de perlă”, celebrul tablou al lui Johannes Vermeer, tot în prezența publicului. De curând s-a încheiat restaurarea unui alt tablou, considerat „Rondul de noapte” al muzeului din Haga: „Taurul” lui Paulus Potter.

Abbie Vandivere face parte din echipa de restauratori de la Mauritshuis. Ea a coordonat această din urmă restaurare. Am vorbit cu ea despre rolul restauratorului în secolul XXI, despre etică și despre restaurarea reversibilă. Am întrebat-o mai întâi de ce merită atât de multă atenție procesul de restaurare:

„Pentru că învățăm atât de multe nu numai despre tablou în sine, ci și despre materialele și tehnicile folosite de pictor. De exemplu, despre pigmenții pe care pictorii îi foloseau în trecut. Grație tehnologiilor pe care le avem astăzi la dispoziție, putem afla exact de unde proveneau acești pigmenți. În „Fata cu cercel de perlă”, Vermeer a folosit albastru din Afganistan și roșu din America de Nord, detalii care ne spun multe despre comerțul mondial olandez din secolul al XVII-lea și despre valoarea acestor pigmenți. Cu alte cuvinte, învățăm și despre istorie, nu numai despre opera de artă în sine.”

Un cuvânt care apare mereu atunci când vorbim despre restaurare este etica. Ce înseamnă etica pentru restauratorul secolului XXI?

„Codul de conduită etică este pilonul meseriei de restaurator. Este un cod care funcționează de mai bine de 25 de ani și care spune că trebuie să respectăm opera de artă, precum și intențiile pictorului. Aceasta înseamnă că nu ar trebui să acoperim părți pictate de artist și să nu eliminăm nimic din compoziția originală. În același timp, înseamnă că materialele pe care le folosim în restaurare trebuie să fie reversibile, adică ușor de îndepărtat sau înlocuit de generațiile viitoare, în cazul în care politica de restaurare se schimbă. Aceste principii nu s-au modificat de-a lungul anilor; s-au schimbat doar materialele și tehnologiile pe care le avem la dispoziție pentru examinarea unei opere de artă”.

Un alt cuvânt-cheie în procesul de restaurare de astăzi este reversibilitatea.

„Este imperativ ca ceea ce facem să fie reversibil. În prezent, eliminăm urmele unor restaurări realizate acum 50 sau 100 de ani. Trebuie spus că restauratorii din trecut au făcut tot ce au putut pe baza cunoștințelor pe care le aveau la acel moment. Dar acum, când vedem efectele pe termen lung ale deciziilor lor, încercăm să le corectăm, pentru că privim altfel restaurarea. Și poate restauratorii viitorului vor gândi la fel despre noi, cei de astăzi. De aceea, reversibilitatea este foarte importantă.”

Dar nu știm întotdeauna care au fost intențiile pictorului.

„Este foarte adevărat, însă încercăm întotdeauna să plasăm opera de artă în contextul istoric, o comparăm cu alte lucrări ale aceluiași pictor, ne uităm la moda timpului și la materialele folosite și facem tot posibilul să respectăm toate aceste aspecte. Și nu doar în cazul picturilor, ci în general, când vorbim despre orice operă de artă.”

Vă întoarceți la opere restaurate în urmă cu 25 de ani?

„Desigur. Uneori reexaminăm opere restaurate în trecut cu tehnicile pe care le avem astăzi, iar „Fata cu cercel de perlă” este un exemplu relevant. În 2018, în cadrul proiectului „The Girl in the Spotlight”, am reexaminat tabloul cu cele mai noi tehnologii și am aflat mult mai multe decât în urmă cu 25 de ani. Una dintre cele mai importante schimbări este că niciuna dintre aceste tehnologii noi nu implică atingerea pânzei; nu sunt tehnologii invazive.”

Au fost câteva minute pe care le-am petrecut cu Abbie Vandivere, restaurator al muzeului Mauritshuis din Haga, care, la final, mi-a mai spus că poate singurul efect pozitiv al închiderii muzeelor în perioada pandemiei a fost faptul că restauratorii au putut examina opere care, de obicei, sunt expuse permanent în sălile muzeului.

Autor: Claudia Marcu