Scriitoarea Ioana Pârvulescu: „Cărțile din literatura universală ne deschid lumea, cele din literatura română ne ancorează în propriul spațiu” | PODCAST

De Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, Orașul Vorbește cu Ioana Pârvulescu despre cărțile copilăriei, în care creștem și locuim apoi toată viața, despre rolul formator al literaturii pentru copii, despre cum se construiește literatura pentru copii.

„Cărțile cresc în noi și noi creștem în ele” (Ioana Pârvulescu)

Discuția a plecat de la „Cele douăsprezece luni ale visului. Antologia inocenței”, de Iordan Chimet, apărută în 1972, la editura Ion Creangă, o carte despre carte Ioana Pârvulescu a scris că este cartea fundamentală a formării sale:

„Din fericire era groasă, generoasă, plină de desene și cu nenumărați autori, cu nenumărate fațete ale literaturii, care se maturizau încet, odată cu mine și arătau ca un caleidoscop, mereu alt model. O casă cu peste 150 de încăperi în care te descoperi cu uimire în schimbare permanentă. Era singura moștenire palpabilă pe care tatăl meu, care-și dorise mult o căsuță cu grădină și zorele, mi-a putut-o lăsa. Spre deosebire de casele adevărate, avea avantajul că o puteam lua cu mine oriunde, și chiar așa am făcut. Am schimbat mai multe adrese în viață, dar nu mi-am schimbat-o pe aceasta: locuiesc și azi în nu tocmai inocenta «Antologie a inocenței».”

În dialog cu Daria Ghiu, scriitoarea Ioana Pârvulescu a spus:

„Pentru noi «Antologia Inocenței» avea și o valoare, de care nu eram conștientă atunci, de libertate, pentru că trăiam într-o lume ne-liberă, iar cartea asta era libertatea absolută. De altfel, în copilăria noastră cărțile toate aveau acest rol de a ne proiecta într-un univers deplin liber. Mă și mir că a putut să apară, dar acolo erau toți autorii care poate altfel ar fi fost interziși.”

„Literatura pentru copii este foarte importantă, pentru că îi modelează, îi așază pe făgașul vieții, le formează calitățile de mici, îi ajută, le deschide gustul pentru lume, pentru bine. Sunt inestimabile ca valoare.” (Ioana Pârvulescu)

Vorbind despre cărțile sale pentru copii, Ioana Pârvulescu a spus:

„Nu mă cenzurez în cărțile pentru copii, dar nici nu mă prostesc. Asta nu înseamnă că nu mă joc. Și spiritul ludic vine tot din «Antologia inocenței». Dar jocul este în același timp responsabilitate, pentru că are reguli și are nereguli. Și trebuie să știi că atunci când încalci o regulă, se poate întâmpla ceva. Eu discut cu mult firesc cu copiii, n-am avut niciodată probleme de comunicare cu ei, tocmai pentru că îi iau în serios, fără a le permite orice. Ei chiar au nevoie să învețe că unele lucruri sunt posibile, se pot face, altele nu și că sunt consecințe, dar totul trebuie să vină firesc, să nu fie ceva ultra-gândit. Adică trebuie să iei în serios și asta mi se pare mie că fac. Iau în serios copiii, așa cum știu - și îmi amintesc foarte bine - că și eu la vârsta aceea eram, probabil mai serioasă decât oricând”.