Ascultă Radio România Cultural Live

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”
Credit foto: Alexandru Dolea

18 Aprilie 2025, 10:54

În Vinerea Mare, moment special al calendarului creștin, într-un dialog profund cu Daria Ghiu, părintele Wilhelm Dancă, teolog, filozof și profesor universitar, ne oferă o incursiune în semnificația sărbătorii Paștelui, dar și o meditație asupra credinței, tehnologiei și umanității. Cu o carieră remarcabilă în teologie și filosofie, membru al Academiei Române și autor a numeroase volume, părintele Dancă vorbește despre taina Învierii, despre provocările credinciosului contemporan și despre nevoia profundă de comuniune într-o lume marcată de izolare.

În acest an, Paștele este sărbătorit simultan de creștinii ortodocși și cei catolici – un eveniment rar, dar cu o încărcătură simbolică profundă.

Anul acesta, din fericire, avem o zi comună. E un obiectiv, e o speranță, e o țintă pentru toți cei care cred în cuvintele lui Iisus înainte de a muri, în testamentul Lui înainte de a-și lua rămas bun de la ucenicii săi, de la biserică, și anume ca toți să fie una.

Pentru Wilhelm Dancă, Vinerea Mare nu reprezintă doar o zi de jertfă, ci un izvor de inspirație pentru valorile fundamentale ale solidarității și generozității. În contextul unei societăți dominate de individualism și tehnologie, el ne amintește de profunzimea mesajului mistic al acestei sărbători.

Vinerea Mare este un izvor de inspirație pentru solidaritate, generozitate, comuniune și participare lucruri care ne lipsesc atât de mult în societatea în care trăim astăzi. Suntem bombardați de nenumărate sloganuri și invitații de a ne rezolva singuri problemele, iar modelele de interacțiune tind să izoleze omul, în loc să-l deschidă către celălalt. Inclusiv mijloacele de comunicare moderne tehnologiile noi, computerele, telefoanele par să cultive individualismul și izolarea persoanei umane, ceea ce duce, într-un fel, la o sterilitate existențială și spirituală.

Deși critică riscurile izolării promovate de tehnologie, părintele Dancă nu o respinge. Din contră, o folosește conștient pentru a ajunge la cei care încă îl caută pe Dumnezeu:

Eu mă folosesc de ele și le consider instrumente de lucru, instrumente de comunicare, de pregătire, cumva, a terenului. E un fel de liturghie, în ghilimele, a aproapelui care caută.(…) Dacă nimerește pe canalul meu, la o predică sau la o conferință pe care am postat-o acolo, căutătorul probabil va prinde un fir, și mergând pe el, poate într-o zi sau alta ne putem întâlni și putem dezvolta.

Părintele Dancă pune accent pe căutarea spirituală autentică și pe nevoia omului de a găsi sens într-un univers aparent fragmentat. Într-o lume în care reperele tradiționale par să se dizolve, rămâne vie setea de Dumnezeu:

Majoritatea credincioșilor astăzi sunt căutători, fiindcă reperele lor, criteriile lor de odinioară s-au diluat, au dispărut poate complet chiar la unii, și de aceea omul este însetat în continuare de Dumnezeu, îl caută pe Dumnezeu și căutarea aceasta e justificată pentru că există un obiect al căutării. Cum spune Sfântul Toma de Aquino: nu ne-ar fi sete dacă nu ar exista apă. De aceea îl căutăm pe Dumnezeu pentru că există Dumnezeu.

Când vine vorba despre Înviere, părintele recunoaște limitele rațiunii, dar accentuează puterea misterului:

Învierea e greu de explicat. E o taină sau un mister care ne lasă câteva elemente vizibile, exterioare, tangibile, dar foarte multe rămân de necuprins. Pentru noi, dovada Învierii la nivel empiric este mormântul gol. Iisus nu mai este acolo.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.

„Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” -  România la Bienala de artă de la Veneția
Orașul vorbește 16 Ianuarie 2026, 12:12

„Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” - România la Bienala de artă de la Veneția

Proiectul „ Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor / Black Seas – Scores for the Sonic Eye...

„Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” - România la Bienala de artă de la Veneția
Doina Lemny: „Anul Brâncuși trebuie să fie despre cunoaștere, nu despre imitație”
Orașul vorbește 15 Ianuarie 2026, 11:30

Doina Lemny: „Anul Brâncuși trebuie să fie despre cunoaștere, nu despre imitație”

În anul 2026, declarat oficial Anul Constantin Brâncuși, discuția despre moștenirea sculptorului român...

Doina Lemny: „Anul Brâncuși trebuie să fie despre cunoaștere, nu despre imitație”
Orașul care m-a făcut. Actrița Ofelia Popii despre Arad: „Am așa o stare de veselie când mă întorc în Arad. Un oraș care a fost destul de dezvoltat față de altele, dar și periculos, cu răfuieli, reglări de conturi și pistoale.”
Orașul vorbește 13 Ianuarie 2026, 11:56

Orașul care m-a făcut. Actrița Ofelia Popii despre Arad: „Am așa o stare de veselie când mă întorc în Arad. Un oraș care a fost destul de dezvoltat față de altele, dar și periculos, cu răfuieli, reglări de conturi și pistoale.”

Actrița  Ofelia Popii  s-a născut la Drobeta-Turnu Severin, însă la Arad s-a mutat de când era copil....

Orașul care m-a făcut. Actrița Ofelia Popii despre Arad: „Am așa o stare de veselie când mă întorc în Arad. Un oraș care a fost destul de dezvoltat față de altele, dar și periculos, cu răfuieli, reglări de conturi și pistoale.”
Ilustrată din Amsterdam - Anul cultural 2026 în Țările de Jos
Orașul vorbește 12 Ianuarie 2026, 09:00

Ilustrată din Amsterdam - Anul cultural 2026 în Țările de Jos

Ultima expoziție pe care am vizitat-o la finalul anului trecut a fost cea de la Muzeul H’Art din Amsterdam, dedicată...

Ilustrată din Amsterdam - Anul cultural 2026 în Țările de Jos
Teatrul ca spațiu pentru comunitate. Victoria Balint: „O schimbare majoră a fost preocuparea pentru publicul tânăr”
Orașul vorbește 10 Ianuarie 2026, 04:05

Teatrul ca spațiu pentru comunitate. Victoria Balint: „O schimbare majoră a fost preocuparea pentru publicul tânăr”

Într-o ediție specială transmisă de la Oradea , Orașul vorbește cu Victoria Balint , manager interimar al Teatrului de...

Teatrul ca spațiu pentru comunitate. Victoria Balint: „O schimbare majoră a fost preocuparea pentru publicul tânăr”
Pădurea Craiului - natură, aventură și patrimoniu viu, la doar o oră de Oradea
Orașul vorbește 09 Ianuarie 2026, 13:20

Pădurea Craiului - natură, aventură și patrimoniu viu, la doar o oră de Oradea

Într-o ediție specială Orașul vorbește , transmisă de la Oradea, am ieșit simbolic din oraș pentru a explora unul...

Pădurea Craiului - natură, aventură și patrimoniu viu, la doar o oră de Oradea
„Iadul Roșu de la Oradea”: represiunea comunistă povestită de cei care au supraviețuit
Orașul vorbește 22 Decembrie 2025, 12:21

„Iadul Roșu de la Oradea”: represiunea comunistă povestită de cei care au supraviețuit

Penitenciarul Oradea a fost unul dintre cele mai dure locuri ale represiunii comuniste din România, un spațiu al...

„Iadul Roșu de la Oradea”: represiunea comunistă povestită de cei care au supraviețuit
Mircea Pricăjan: Cum duci mai departe o revistă de 160 de ani? Fără să te lași paralizat de trecut
Orașul vorbește 19 Decembrie 2025, 15:18

Mircea Pricăjan: Cum duci mai departe o revistă de 160 de ani? Fără să te lași paralizat de trecut

Într-o ediție specială transmisă de la Oradea, din  Casa Darvas–La Roche ,  Orașul vorbește  cu...

Mircea Pricăjan: Cum duci mai departe o revistă de 160 de ani? Fără să te lași paralizat de trecut
Ascultă live

Ascultă live

07:00 - 07:55
Crossover de weekend (Partea I)
Ascultă live Radio România Cultural
07:10 - 09:00
MATINALII DE WEEK-END
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
07:30 - 08:00
Đóńńęŕ˙ ďĺđĺäŕ÷ŕ 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:10 - 09:00
DIMINEȚI CU VINO-NCOA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:00 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:00 - 10:00
Bună dimineața, vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri