Claudiu Komartin: " Cristian Popescu este un poet care, în felul lui, își face rugăciunile prin intermediul acestor poezii"

22 Iunie 2025, 16:34
"Moartea mea din flori" este antologia alcătuită de Claudiu Komartin din opera lui Cristian Popescu, apărută în 2025 la Casa de Editură Max Blecher.
"Am încercat să nu reiau titlurile binecunoscute ale lui Cristian Popescu", spune Claudiu Komartin în interviul cu Georgeta Drăghici, la Revista Literară Radio din 22 iunie, "și să vin cu unul nou care să trezească altfel interesul, poate și al tinerilor, pentru că, trebuie să spun asta, vreme de vreo 20 de ani, cam între 1995 și 2015, legenda lui Cristian Popescu a precedat textele sale, care circulau trunchiate sau fragmentar, cărțile sale nemaifiind editate. Din 2015 a început să se întîmple din nou, iar acum, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la moartea poetului, Dana Popescu, sora lui, mi-a încredințat misiunea asta, deloc ușoară, de a face o antologie.
Eu am mers pe o idee de antologie mai degrabă subțire și foarte bine strunită, care să-l arate pe Cristian Popescu cu tot ce a dat el mai bun în poezie."