Ipoteza paleoastronautică, respectabilă (I): Victor Kernbach (1923-1995)

Începutul aventurii cosmice a omului, prin anii 1950, a declanșat unele dintre cele mai semnificative ipoteze de interpretare sau înțelegere, între altele, a istoriei umanității.

În numai două decenii, oamenii au văzut toate marile spectacole ale ieșirii în spațiu, culminând cu aselenizările. Costumele și echipamentele astronautice, navele, secvențele copleșitoare ale decolărilor, imaginile din spațiu – toate au produs un impact major, individual și colectiv.

Ceea ce s-a remarcat, deodată și fără mari eforturi, au fost asemănările cu scene scrise ori în imagini, provenind din antichitate. Legende, mituri, secvențe considerate încă și azi, drept simbolice sau ritualice în mainstream, au fost reinterpretate în cheia noilor cunoștințe și imagini ale ieșirii în cosmos. De asemenea, artefacte - mici precum stauetele culturii Yōmon, medii precum lespedea-capac de la Palenque ori enorme, precum traseele câmpiei Nazca - au devenit, deodată (și năucitor!), explicabile prin asocierea zborului, inclusiv cosmic, cu timpurile străvechi... și cu zburători, chiar astronauți, avant la lettre.

Foto stânga: Statuetă aparținând culturii japoneze Yōmon, est. 1000-400 î.Hr.

Foto dreapta: pictură rupestră la Tassili, Sahara

„Astronautul” de la Palenque (lespedea-capac, sarcofagul regelui Pacal)

Trasee pe plana câmpie Nazca

Astfel a apărut paleoastronautica. Este cercetarea privind găsirea indiciilor existenței tehnologiei spațiale și utilizatorilor acesteia, în trecutul îndepărtat.

Respinsă furibund, ironic sau prin neglijare de portavocile științei de ieri sau de azi, paleoastronautica s-a ”mulțumit” cu un imens interes din partea publicului permeabil la ipotezele argumentate rațional, credibil.

În anii 1970-1980, s-au afirmat cercetători și susținători marcanți ai ipotezei paleoastronautice. Este interesant că fenomenul nu a fost limtat la ”lumea liberă” de atunci; autori cu solidă pregătire teoretică în diverse discipline, din spațiul pe atunci socialist, și-au putut exprima ideile.

Victor Kernbach (1923-1995) și precursorul său român, aproape necunoscut întru paleostronautică – filosoful, politicianul, sociologul și diplomatul Dimitrie Drăghicescu (1875-1945)

În acest context, activitatea și lucrările lui Victor Kernbach (1923-1995) au marcat și au rămas, probabil, referința românească în domeniu. Considerând subiectul, atât de controversabil, conta enorm, atunci ca și acum, pregătirea teoretică, temeinicia și seriozitatea abordărilor în cheie paleoastronautică. Din aceste perspective, Victor Kernbach nu a lăst loc pentru contestarea în deriziune.

Dicționarul de mitologie generală, publicat în 1983, alcătuit inițial drept resursă personală și instrument de lucru, rămâne și azi o referință în domeniu. ”Operă de erudit, dar și de filosof al culturii în genere, pentru că având semnificații multiple mitul cere o analiză extrem de cuprinzătoare, ceea ce Victor Kernbach și face cu subtilitate și rafinament, acest dicționar vorbește nu numai cerectătorului religiilor ci și filosofului, istoricului, poetului, omului de știință, esteticianului, istoricului literar și de artă, antropologului.

… Demonstrativă, convingătoare expunerea lui Victor Kernbach este, în acest sens, superior accesibilă și cartea lui, o carte pentru toți” - citat din prefața lucrării, scrisă de o personalitate a istoriei filosofiei și religiilor – acad. Gheorghe Vlăduțescu.

Născut la Chișinău, în 1923, Victor Kernbach și-a petrecut copilăria și adolescența absorbit de farmecul Moldovei natale. Refugiat la București în 1940, schimbă perspectiva idilică adolescentină cu tumultul mediului jurnalistic al capitalei: lucrează la "Vremea" lui George Ivașcu, apoi la "Evenimentul zilei" patronat de Pamfil Șeicaru. În 1942 se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din Bucuresti. O întrerupe după doi ani, pentru a pleca pe front; revine în 1946 și obține licența în litere si filosofie, continuând în paralel activitatea ziaristică.

Ar fi, desigur, interesantă detectarea începutului fascinației pentru mitologie a lui Vctor Kernbach, a reinterpretării în cheie modernă a marilor izvoare mitologice. Cel mai timpuriu ”anunț” în acest sens pare a fi cartea de proză fantastică Luntrea sublimă, publicată în 1961 – o tentativă de reînviere a mitului Atlantidei. Două traduceri din ”maestrul anticipației” H.G.Wells – Hrana zeilor (1964) și Oul de cristal (1965) conturează o arie de preocupări tematice puțin comune la noi, pe atunci. În volumul de versuri, apărut în 1966, Freamăt galactic, apar întrebări fundamentale privind condiția umană în context cosmic.

Pasiunea pentru explorarea și valorificarea filonului mitic era deja definită la începutul anilor 1970, sprijinită de o solidă documentare. Împotriva interpretărilor ”ortodoxe” de atunci (și de azi), Victor Kernbach interpretează argumentat în cheie paleoastronautică izvoare istorice și mitice relevante. Cartea Enigmele miturilor astrale, apărută în 1971, a fost un mare succes de public și reprezintă și azi o referință în domeniu, prin temeinicia documentară și logică.

Este important, de asemenea, să menționăm și antologia Miturile Esențiale, publicată în 1978, Dicționarul de mitologie generală (prima ediție în 1983), precum și ultima carte a lui Victor Kernbach – Universul mitic al românilor, din 1994. Toate – argumente ale erudiției unui autor, cercetător și ”re-organizator” a unei materii fascinante...

Ipoteza paleoastronautică se bazează pe ”...cercetarea unei categorii speciale de mituri, mitografii, tradiții folclorice și monumente arhaice stranii, în vederea resistematizării întregului material mitologic”. În demers este remarcată ”circulația zeilor și oamenilor între planete (ruta mitică cer-pământ) cu vehicule considerate magice, însă de aspect paramecanic”; ipoteza paleoastronautică propune o versiune a protoistoriei care ar implica legături, fie între civilizații capabile de zbor cosmic, fie – mai ales – între astfel de civilizații și populațiile umane primitive de pe Pământ. Cei din urmă ar fi înregistrat în memoria colectivă aceste legături și le-ar fi inclus în mituri și tradiții, ori, mai mult, în credințe. Astfel, astronauții străvechi ar fi devenit, pentru omenire, primii zei.

Învățătura de esență tare a paleoastronauticii se bazează pe cercetări riguroase ale izvoarelor, aplicate apoi în mitologia comparată, pentru detectarea unor „tipare” comune, în diversitatea civilizațiilor, ale întâlnirilor oamenilor cu „zeii”. Ar urma interpretarea, în cheie științifică, atât cât permit cunoștințele timpului, deci în reînnoire continuă, a secvențelor mitologice sau de basm.

Este, astfel, remarcabil, că deși unele descrieri pot fi asimilate unor aparate de zbor atmosferic sau spațial cu propulsie cunoscută azi, există referiri (de exemplu, în epopei indiene) la nave cu sisteme de propulsie încă enigmatice pentru noi, cu toată descrierea aparent explicită.

Astfel de referințe, încă neinteligibile, au generat și explicații hazardate, metaștiințifice, multiplicate în avalanșă de mediile de informare contemporane. Internetul este plin de „rețete” ale construcției Vimanelor … dar nici un model experimental nu a fost realizat și, mai ales, demonstrat. Adesea, proiectele ”secrete” sunt de vânzare online... pentru câteva zeci sau sute de bănuți.

Aceasta este, în diverse variante, și una dintre oportunitățile de minimizare a demersurilor paleoastronautice: exploatarea lipsei de profunzime, rigurozitate, a caracterului gregar ori mercantil al unor „cercetători”.

Victor Kernbach a fost, și a rămas, prin profunzimea și atenția documentării, a exprimării, un model pentru abordarea – între altele - a ipotezei paleoastronautice. Doar ca exemplu – el atrage atenția asupra necesității selecției miturilor interpretabile în cheie paleoastronautică din corpul mitologic mai extins conținând relația cer-pământ. Astfel, zborul lui Icar – simbol al aspirației umane prin imitarea păsărilor – este fundamental diferit de experiențele care includ carul ceresc.

Sunt remarcate versiuni generale ale ipotezei paleoastronautice: prima implică „vizitele zeilor sau ale altor persoane astrale ori cerești (atmosferice) pe Pământ”. Zeul suprem egiptean Ra, ebraic Yahveh, incaș Viracocha sau civilizator Prometeu - cel care dăruise oamenilor focul furat de la zei - sunt astfel de exemple.

O a doua situație generală a mitului paleoastronautic ar fi prezentarea călătoriilor în cer ale unor pământeni, deveniți pasageri ai „zeilor”. Zborurile lui Etana, Iezechil sau Enoch constituie exemple remarcabile; să ne referim, pe scurt, la unul dintre acestea, în partea finală a episodului.

Mitul lui Etana - poem babilonian transmis pe tăblițe de lut, relatează călătoria respectivului rege, purtat de un vultur până în cerul de reședință al zeilor. Intriga însăși este interesantă: Etana era nefericit deoarece soția lui nu putea avea copii. În căutarea unui remediu – Iarba zămislirii - hrănește un vultur muribund și-l ajută să iasă din scorbura unde zăcea. În acest punct, să ne amintim cu uimire de Calul năzdrăvan, prezent în mituri și basme dintr-o geografie vastă. Găsit fără vlagă, hrănit cu jăratic (ce combustibil ar simboliza acesta?) calul devine vehiculul și sfătuitorul eroului de mit sau basm. Întocmai precum vulturul, care-l va purta pe Etana spre cer.

Din perspectivă paleoastronautică, etapele ascensiunii sunt remarcabile: după „o leghe dublă”, Etana vede Pământul doar „cât un munte, marea a ajuns cât un fluviu”. Pe măsură ce depărtarea crește, imaginea aparentă a Pământului se reduce, devenind ”cât un deal”. Iar după depășirea cerului lui Anu, călătorul vede „larga mare cât inelul Lunii”, pentru ca, de undeva, Pământul să nu se mai vadă deloc! „M-am uitat bine (spune Etana), pământul nu se mai zărește și marea largă ochii mei nu-i mai încântă. Prietene, nu mai vreau să mă urc în ceruri!”

Acestea se petrec dincolo de cerul lui Anu, către cerul Doamnei noastre Ishtar.

Cât de departe oare, în spațiu, să se fi aflat Etana la bordul vulturului, astfel încât Terra să nu se mai vadă deloc, cu toată scrutarea atentă? În termenii de azi, ar însemna în afara Sistemului Solar.

În episoade viitoare ale Ereziilor Moderne vom continua prezentarea ipotezei paleoastronautice, atât în susținerea lăsată de Victor Kernbach, cât și în lucrările altor cercetători notabili.

Foto stânga: Celebrul elvețian Erich von Däniken (n.1935), autorul Amintirilor despre Viitor (carte de uriaș succes la public, apărută în 1968)

Foto dreapta: Omul de știință sovietic Matest Agrest (1915-2005), susținător al ipotezei paleoastronautice, recunoscut de von Däniken drept precursor și inspirator.

Notă: citatele sunt preluate din Dicționarul de mitologie generală, autor Victor Kernbach, publicat în 1983, la Editura Albatros.

redactor Florin Vasiliu