Gaudeamus - Cîntarea colindelor la diribau

Mă emoționează colindătorii din tramvai, chiar dacă nu prea știu colindele și mai pun de la ei, în improvizații în care se amestecă Plugușorul și Cîntecele de Stea, iar bădia Traian se întîlnește cu Fecioara Maria, într-o veselă armonie.

Folcloriștii spun că adevăratele colindele sînt cele de la țară și nu chiar de oriunde, ci numai acolo unde n-au fost „corupte” de influențele mahalalei urbane. Așa e, dar nici colindele din tramvaiul 41 nu sînt de disprețuit, chiar dacă puștii care le cîntă își intră în pîine cu două săptămîni înainte de Crăciun, iar adulții care umblă cu capra, o scot la păscut tot cam pe atunci. Știu că asta e de fapt o formă de cerșetorie, dar mă atinge la lingureaua copilăriei mele și la anii în care colindele religioase nu le auzeai în București decît prin tramvai: „Fecioara Mariiia, naște pe Mesiiia! Naște pe Mesia!” Forma asta de cerșetorie am practicat-o și eu în copilărie, cînd mergeam cu colindul, împreună cu alții, de Crăciun, sau de unul singur, cu Sorcova, după Anul Nou.

Oamenii ne deschideau ușa, unii ne primeau în casă și ne dădeau mere, nuci covrigi și bani să ne luăm „ceva dulce„.Cu colindul mergeau atunci și copiii din familiile sărace și cei ai căror părinți trăiau „așa și așa”, dar și copiii din familiile care o duceau cît se putea de bine. Toți eram încurajați de la școală să mergem cu Plugușorul și cu Sorcova. Plugușorul era, dacă-mi aduc aminte, ultima poezie din Abecedar, iar înainte de asta era poezia Bradului, cea care trebuia să înlocuiască vechile colinde de Crăciun, dar cu care nu se ducea mai nimeni la colindat, deși toți o știam pe de rost: „Brăduleț, brăduț, drăguț, ninge peste tine. Hai mai bine în casa mea, unde-i cald și bine.” Prin tramvaie în schimb se auzeau colinde de Crăciun care nu figurau în Abecedar și ai căror cîntîreți erau generos răsplătiți de călători. Asta se întîmpla pe vremea cînd la radio mai auzeai la ore de maximă audiență „Vorbește Moscova”, iar Editura „Cartea Rusă” funcționa cu motoarele turate din plin.

Cîțiva ani după aceea, cînd s-au deschis pușcăriile pentru deținuții politici și începuse să adie un vînticel de libertate în România, colindele de Crăciun au continuat să rămînă la index.Nu le puteau cînta decît copiii amărîți prin tramvaie. Cînd studenții au ieșit în stradă să le cînte, după 1968, au fost dați afară din facultăți,iar unii dintre ei au fost trimiși să facă armata la „diribau”, împreună cu tinerii infractori de drept comun. Acolo însă, unii dintre ei, care tot nu mai aveau ce pierde, au cîntat de Crăciun colindele pentru care fuseseră exmatriculați și trimiși la munci și pe care le-au învățat și tinerii care ajunseseră la diribau din motive de drept comun.

Cristian Teodorescu