“Calea Idei Brown” de Ricardo Piglia la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
24 June 2016

Gaudeamus – Literatura ca putere oficială și literatura ca disidență

Majoritatea scriitorilor optzeciști n-a fost primită în Uniunea Scriitorilor pînă în decembrie 1989. Deși cei mai mulți optzeciști îndeplineau toate condițiile pentru a fi admiși în U.S.R. Asta nu pentru că n-ar fi vrut președintele de atunci al Uniunii, Dumitru Radu Popescu, ci pentru că Partidul unic observase că scriitorii cu carnet erau, statistic, mai recalcitranți decît cei fără.

Partidul avea să constate însă că și scriitorii fără carnet puteau fi la fel de recalcitranți sau și mai și decît confrații lor, membri ai Uniunii. Mai ales ieșeni ca Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol și deloc în ultimul rînd, Luca Pițu. Dintre bucureșteni i-aș aminti pe Mariana Marin, pe Stelian Tănase și pe Ioan Buduca. Să nu-i uităm însă pe piteșteanul Călin Vlasie  și pe prigonitul poet oltean Viorel Padina, unul dintre cei mai intransigenți poeți optzeciști. La fel cum ar trebui să-i adăugăm acestei liste de scriitori disidenți pe timișoreanul Viorel Marineasa sau pe „nemții” bănățeni,  dintre care Herta Müller a cîștigat Premiul Nobel după ce s-a refugiat în Germania. Nu mai lungesc această listă, prezentîndu-le scuze scriitorilor optzeciști  pe care nu i-am amintit. Dar, ca observație generală, aproape toți optzeciștii, chiar și cei care n-au fost disidenți pe față, s-au „bucurat” de supravegherea Securității care vedea în ei pericole față de stabilitatea regimului. În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, Mircea Cărtărescu și Florin Iaru n-au mai putut publica, ceea ce li s-a întîmplat și altor optzeciști, despre ale căror întîmplări cu cenzura se vorbește mai puțin.

Respinși de oficialități, pe față sau cu discreție, optzeciștii au fost cei care după 1990 au ținut steagul literaturii române alături de exilați și de cărțile răposaților. Iată că acum unii dintre optzeciști au devenit disidenți sau, mai rău, excluși din Uniunea Scriitorilor, pentru că au criticat sau dezavuat actuala ei conducere.

Pe vremuri, scriitorii care nu erau pe placul partidului unic erau desființați de criticii și de autorii de serviciu ai partidului. Mai nou, scriitorii care contestă actuala conducere a USR se văd în situația de a li se nega valoarea în publicațiile USR, în care li se refuză drepturile la replică, la fel ca pe vremea partidului unic. În acest caz, noul partid unic pare a fi, n-am alte cuvinte, Comitetul Central al USR.

Cristian Teodorescu