Izvoare de filosofie – Către o filosofie a mediului digital: Rețelele de socializare și era post-adevărului
19 August 2022
Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: „Lunga vară fierbinte”. Invitat, prof. univ. dr. Cornel Codiță
30 August 2022

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Evenimentele de la 23 august 1944, perspective contemporane românești și germane

marți 23 august 2022, ora 21.10

Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.

             La 23 august 1944, în jurul orei 22 şi 25 de minute, Radio Bucureşti transmitea proclamaţia Regelui Mihai I din care cităm un fragment semnificativ: „În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

           A fost o hotărâre care a marcat decisiv atât viitorul ţării, în primul rând tara noastră a evitat transformarea teritoriului său în teatru de război, cât şi desfăşurarea celui de al doilea război mondial. Primul ministru britanic, Winston Churchill opina că „trecerea României de partea cauzei aliate a dat sovieticilor un mare avantaj şi acesta poate fi că ei vor intra în Belgrad şi Budapesta şi posibil, în Viena înainte ca aliaţii occidentali să fi străbătut linia Siegfried. Oricât de dorită ar fi o asemenea incursiune sovietică, efectul său politic asupra Europei Centrale şi Sudice poate fi formidabil în cel mai înalt grad.” Dacă citim atent rândurile scrise de marele om politic britanic sesizăm regretul că, prin avansul sovietic, șansele unei bune părți a Europei de scăpa de ocupația comunistă se diminuau în mare măsură. Cine ar fi putut crede declarația liniștitoare pe care Viaceslav Molotov o dăduse la 2 aprilie 1944, în care spunea că  intrarea trupelor sovietice pe teritoriul țării noastre „este dictată exclusiv de necesitățile războiului și de faptul că trupele inamice continuă rezistența” și adăuga că URSS nu urmărește sa dobândească „vreo parte din teritoriul României” sau să  schimbe„ordinea socială în România”.

      Revenind la evenimentele de la 23 august 1944 vom menționa că așa cum afirmă invitatul emisiunii noastre în remarcabila sa lucrare „Relațiile politice și militare româno- germane septembrie 1940 – august 1944”, la acea vreme „România reprezenta nu numai principalul furnizor de petrol pentru mașina de război germană, dar, prin contingentele militare române aflate pe Frontul de Est, era, în același timp, principalul aliat al Whermacht-ului în războiul împotriva URSS”. Autorul menționează și importanța României din punctul de vedere al „căilor de comunicație și aprovizionare a trupelor aflate pe Frontul de Est” și de asemenea impactul pe care o eventuală ocupare a țării noastre l-ar fi avut asupra colaborării Germaniei cu statele balcanice.

        Ne vom opri în prima parte a emisiunii la contextul militar al momentului marcat de retragerea de pe frontul romînesc a unor importante forțe germane ce au fost deplasate în Vest ca urmare a debarcării aliate din Normandia. Efectul a fost desigur o slăbire importantă a capăcității de rezistenă a Grupului de Armate „Ucraina Sud” în fața presiunii sovietice. În acest context, la 20 august 1944, Fronturile 2 și  3 Ucrainene (930.000 de luptători, 16.000 de tunuri și aruncătoare de grenade, 1870 de tancuri și 1760 de avioane), pornesc o uriașă ofensivă pe un front de aproximativ 600 de kilometri de la Izvoarele Sucevei la Marea Neagră. I se opunea Grupul de Armate „Ucraina Sud” ce avea în componență 739.350 de militari între care Armatele 2 și 3 Române. Să mai spunem că două zile mai tarziu ofesiva sovietică reușește să rupă frontu determinînd o retragere a armatelor germano- române.

       Slăbirea capacității de luptă a trupelor de pe frontul românesc a fost semnalată, fără consecințe, la Berlin atât lui Hitler cât și OKW-ului de către comandanții armatei germane și direct de către Mareșealul Antonescu în timpul ultimei sale întâlniri cu Fuhrerul, la 5 august 1944. Conducerea politică și militară germană a ignorat și avertismentele venite de la București privind o posibilă deteriorare a stabilității politice pro germane a autorităților române. Ele au fost catalogate de Ribentropp drept „flecăreală proastă”, iar de ministrul plenipotențiar Manfred von Killinger, chiar la 15 august, drept „zvonuri murdare”.

       Vom vorbi pe parcursul emisiunii despre arestarea Mareșealului Antonecu și constituirea unui nou guvern român, despre reacția politică și militară a Germaniei naziste dar și despre faptul că în câteva zile orice rezistență germană în România a încetat astfel încât trupele sovietice nu au mai avut nimic de „eliberat”. Armata română capturase în acele zile 56.000 de prizonieri germani dintre care cea mai mare parte a fost predată trupelor sovietice.

      În ultima parte a emisiunii ne vom referi la importanța directă a evenimentelor de la 23 august pentru desfășurarea războiului dar și la posteritatea lor. Ne vom referi de asemenea la protagoniştii şi profitorii lor și desigur, anexarea actului de la 23 august 1944 de către propaganda comunistă şi istoriografia „epocii de aur, când, de la „lovitură de stat” a devenit nici mai mult nici mai puțin decât „revoluţie de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”.

 

Fotografiile au fost preluate de pe Wikipedia şi de pe site-ul Agerpres.