Despre democrație în România și simbolul ei, Seniorul Corneliu Coposu. Invitați, dr. Cosmin Budeancă și Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu”

În această seară vă invităm la o discuție despre democrație. Vom evoca figura Seniorului Corneliu Coposu, un reper al vieții politice românești, născut pe 20 mai 1914. Vom evoca primele alegeri democratice, desfășurate cu 35 de ani în urmă, pe 20 mai1990 și vom stărui apoi asupra câtorva momente ce au marcat traseul democratic al României postdecembriste. Invitații emisiunii noastre sunt excelenți cunoscători ai istoriei noastre recente și, în cazul domnului Ion-Andrei Gherasim, la aceste cunoștințe se adaugă calitățile, fiind participant direct la multe dintre evenimentele despre care vom vorbi. Va fi o discuție care ni se pare extrem de oportună acum, la două zile după ce am dovedit prin masiva participare la vot, dar și prin rezultatul necontestat, că democrația românească este solidă și poate să-și apere valorile.

Revenind la figura Seniorului Corneliu Coposu pe care o vom evoca în prima parte a emisiunii, vă voi face mărturisire că întâlnirile cu domnia sa m-au marcat și au fost cadouri de preț pe care mi le-a oferit cariera de jurnalist. De aceea, îmi permit să reproduc un text pe care l-am scris atunci când Fundația „Corneliu Coposu” mi-a făcut onoarea de a mă invita să particip la editarea unui volum omagial.

„Voi începe cu o mărturisire. De fiecare dată când citesc un text al Seniorului, sau îi privesc figura... îi aud și vocea. O voce calmă și sacadată, cu un plăcut accent ardelenesc, o voce învăluitoare, care accentua întotdeauna doar cuvintele esențiale. Așa se face că amintirea sa este alături de mine în cel mai propriu mod cu putință.

Ca mulți dintre noi, îl știam doar de la televizor, vorbind cu fermitate despre democrația unei lumi care, în cea mai mare parte, nu era dispusă, din păcate, să-l asculte. I-am citit apoi biografia, cea adevărată și, firește, am fost impresionat. Am avut sentimentul stingheritor că i-am fost contemporan și poate drumurile noastre s-au chiar intersectat pe o stradă bucureșteană, fără să știu că astfel de oameni, astfel de modele există sau, mai precis, încă mai există... Acest sentiment s-a accentuat atunci când, printr-o șansă pe care mi-a oferit-o proaspăta mea angajare la Radio, am ajuns să-l cunosc. Îmi aduc aminte toate detaliile primei întâlniri. Am ajuns la sediul PNȚ trimis de Eugen Preda, directorul general și jurnalistul căruia Radioul public îi datora în acele vremuri credibilitatea, pentru a realiza un interviu despre Nicolae Titulescu. M-a primit în câteva minute, deși se afla într-o nesfârșită ședință. A acceptat imediat și, arătându-mi încăperea plină de vorbe și fum, m-a întrebat cu naturalețe dacă nu aș avea „amabilitatea să vin la locuință”. Apoi, pe loc, rezistând protestelor mele, mi-a desenat exact amplasamentul casei din Mămulari.

În mod ciudat, am simțit că îmi revin în minte toate povețele de bună creștere „predate” vreodată de părinți. Am ajuns cu zece minute mai devreme și m-am mai plimbat ca să apăs soneria exact la ora fixată. Am găsit cele mai „politicoase” formule de politețe, privind uimit cum interiorul casei semăna până la identitate cu sediul de partid. Lume la fel de multă, discuții la fel de aprinse, în plus câțiva jurnaliști de la televiziunea franceză aflați în plină activitate. Am fost salvat de două distinse doamne, aveam să aflu că erau surorile Seniorului, doamnele Flavia Coposu și Rodica Bălescu-Coposu. Le-am îndrăgit pe dată și pentru totdeauna, pentru că prin normalitate și delicatețe transformau totul într-un cămin. L-am descoperit apoi pe Omul Corneliu Coposu, însoțit de inseparabilul... pachet de țigări. Era plin de căldură, de o extremă politețe, îți crea senzația că se află acolo doar pentru tine. La încheierea interviului a dorit să continue discuția încă vreo jumătate de oră. Am fost de-a dreptul cucerit. Părea că vine ori este trimis din alte vremuri, pentru a ne arăta că lumea poate fi și altfel decât urâtă, încrâncenată, resentimentară, că politica se poate face cu fermitate, cu tact, cu respect pentru principii și, asemenea mentorului său Iuliu Maniu, în armonie cu un comportament moral.

Imediat după difuzarea emisiunii mi-a telefonat și mi-a spus câteva cuvinte care mi-au mers la inimă: „Din acest moment, orice îmi veți cere este dinainte acordat”. S-a ținut, firește, de cuvânt. Pe parcursul a câțiva ani ne-a vorbit mie și ascultătorilor posturilor noastre de radio despre Unirea de la 1918, despre Iuliu Maniu, despre evenimentele anului 1944 (actul de la 23 august și armistițiul din 12 septembrie) etc. Toate întâlnirile au fost pentru mine momente de sărbătoare, pe care le păstrez cu religiozitate în memorie.”

Vă invit, așadar, să fiți alături de noi. Va fi o emisiune în care vom vorbi despre trecut și prezent, despre valori și non valori, despre lumea noastră care uneori ne dă senzația că și-a pierdut busola, despre repere, certitudini și speranță.