O carte pe zi – Dali este Dali este Dali…

Realizator Valentin Protopopescu

Sîmbătă, 10.11.2018, în emisiunea Răsfăţ matinal

Salvador Dali, Jurnalul unui geniu, traducere de Tania Radu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016

 „La şase ani, voiam să fiu bucătăreasă. La şapte, Napoleon. Apoi ambiţia mea a crescut, ca şi mania grandorii”. Aşa îşi începe Salvador Dali jurnalul. O face jucîndu-se, pe jumătate serios, pe jumătate autoironic. Aşează peste o luciditate extremă acea peliculă de nebunie confesivă caracteristică fie doar marilor răsfăţaţi, fie iresponsabililor. Dali este Dali. Atît. Frate bun al psihanaliştilor, simpatizînd cu suprarealiştii o perioadă, el nu s-a dezis nicicînd de încrederea acordată abisului lăuntric – această forţă pe care, stăpînind-o, controlezi întreg universul. Metoda lui de cunoaştere şi creaţie a numit-o paranoic-critică. Fireşte, e multă neseriozitate, e mult ludic gratuit în aşa-zisa metodă, care, în realitate, este un alt fel de a fi al lui Salvador Dali însuşi. Este Dali integral, este modalitatea lui de a se distanţa ironic de el însuşi, de genialitatea pe care şi-o asumă neobosit.
Ce notează despre acest lucru? Ce spune despre darul inspiraţiei nemăsurate? Fireşte, exclusiv aberaţii persuasive, însă nu lipsite de tîlc. „Din 1929, scrie Dali, am avut conştiinţa netă că eram un geniu şi trebuie să mărturisesc că această conştiinţă, din ce în ce mai înrădăcinată în spiritul meu, nu mi-a stîrnit niciodată emoţii de genul celor considerate a fi sublime. Totuşi, trebuie să recunosc că faptul acesta dă naştere în mine unui sentiment de o continuitate extrem de plăcută”. Poţi să fii şi paranoic, poţi să fii şi critic? Nebunia prelungindu-se în luciditate? De ce nu, iar istoria artelor şi literelor dezvăluie numeroşi asemenea nebuni de geniu, inşi atinşi de morbul disoluţiei mentale, dar stăpînind (însă cum?) arta de a manevra nebănuite resurse de luciditate…
Să facă Dali parte din aceşti artişti blestemaţi? Aparenţele nu indică drept verosimilă o astfel de ipoteză. El a fost, după cum singur recunoaşte, un răsfăţat, un amant al destinului, pe care l-a exploatat fără cusur, dovedind adeseori un mercantilism demn de cel mai atroce cămătar (vezi şi autoanagrama Avida Dollars, de care era atît de mîndru că i-ar exprima adevărata esenţă!).

Din acest punct de vedere, nici o apropiere de un Modigliani, Van Gogh sau Rimbaud nu este posibilă. Demonul dalidian a constat într-un control cvasitotal asupra propriei evoluţii, într-un program, respectat tale quale, al unei vieţi construite episod cu episod. Dali scandalizează. Dali îşi pune în scenă crizele, anomaliile, blasfemiile şi ireverenţiozităţile. Dali este Dali. Iată axioma.

Foto Salvador Dali, coperte, imagini ale operei şi biografiei dalidiene, link you tube spre un documentar intitulat Portrait de Salvador Dali filmat în Spania şi realizat de Pierre Cardinal: https://www.youtube.com/watch?v=dIibwNCBEjA.