O carte pe zi - Rod Laver şi Larry Writer, Autobiografie (I)

 O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Joi, 19.10.2017, în emisiunea Intro

Rod Laver şi Larry Writer, Autobiografie, traducere de Cosmin Maricari, EdituraVictoria Books, Bucureşti

„Dacă iubeşti cu-adevărat sportul pe care îl practici, trebuie să îi cunoşti istoria pentru a înţelege cum a devenit ceea ce este în prezent.” Formula îi aparţine lui Roger Federer şi ea nu poate fi contestată de nimeni întreg la minte. Într-adevăr, oricît ai fii de bun într-un domeniu, stăpînindu-l la perfecţie în plan tehnic, fără o reflecţie asupra fundamentelor şi etapelor de progres înregistrate de acel domeniu nu faci altceva decît să treci ca gîsca prin apă, neînţelegînd şi nereţinînd nimic. Una e să fii utilizator de PC, căci nu ai obligaţia de a cunoaşte structura softului şi configuraţia hardului, fiind un banal mînuitor de aparat, şi alta e să fii creator de PC, cunoscîndu-l în intimitatea componentelor sale mecanice şi de programare. Fireşte, aici nu încape comparaţie.

La acest aspect se referă marele campion elveţian cînd foloseşte memorabila formulă ce deschide aceste rînduri. Citatul este luat din Cuvîntul înainte semnat de Fedexpres, textul ca atare fiind inserat în Autobiografia lui Rod Laver, volum scris la patru mîini, căci coautor este jurnalistul şi scriitorul australian Larry Writer. Varianta românească, apărută la casa Victoria Books din Bucureşti, o datorăm lui Cosmin Maricari, care a reuşit o tălmăcire excelentă, respectînd la virgulă limbajul tehnic specific sportului alb şi realizînd note istorice foarte utile, cu-atît mai necesare cu cît cartea se referă la o epocă, 1940-1980, foarte puţin cunoscută de fanii contemporani ai tenisului.

Rodney George Laver, supranumit şi „Racheta”, gîndeşte şi scrie tot aşa precum a jucat tenis: solid, calm şi măsurat, fără lacune, sincope şi spaţii albe. În cele peste 400 de pagini ale volumului marele Rod îşi spune cu voce tărăgănată, cu un accent tipic zonei australe deşertice din Queensland, povestea vieţii, una fără egal în întreaga istorie a sportului alb. Iar pronunţia sa lăuntrică îşi află o splendidă prelungire în retorica limpidă, clară şi la obiect pe care o foloseşte, desigur, un rol fundamental în echilibrul acesteia avînd şi cel de-al doilea autor, scriitorul Larry Writer. De fapt, Laver este mereu egal cu sine, iar naraţiunea lui curge într-o cadenţă de metronom, fără surprize, accidente şi răsuciri. Ceea ce nu înseamnă că viaţa lui Rodney a fost liniară, fără drame şi suferinţe, ci doar că australianul a avut tăria morală de a trece peste toate adversităţile, asumînd toate nereuşitele şi transformîndu-le în materie primă pentru gigantice succese.

Însă povestea lui Laver se confundă practic cu istoria tenisului australian de după cel de-al Doilea Război mondial, o istorie care nu ar fi fost cu putinţă fără incredibilul personaj pe nume Harry Hopman, un fel de HH (Helenio Herrera) al sportului alb de la Antipozi. Tenisman talentat, cu cîteva titluri de Grand Slam în palmares cîştigate la dublu şi la mixt înainte de război, dar fără prezenţe remarcabile în echipa de Cupa Davis a „cangurilor”, Mister H. îşi începe opera de construcţie exact înainte ca demonii războiului să fie asmuţiţi. Nu intru în detaliile unui palmares impresionant, dar voi spune că sub conducerea lui Hopman băieţii de la Antipozi au cîştigat de 16 ori „Salatiera de Argint”! La finele anului 1968 HH se retrage, dar continuă să performeze ca antrenor. El ajută România lui Ţiriac şi Năstase să dispute finala contra Americii, în 1969, iar ulterior, la Academia de la Port Washington, lîngă New York, îi descoperă, între alţii, pe Vitas Gerulatis şi John McEnroe...

Foto Rod Laver,  coperte, imagini ilustrând universul tenisistic al lui Laver, link you tube spre cîteva secvenţe din partida din 1976 de la Hilton Head dintre Borg şi Laver:

https://www.youtube.com/watch?v=RiSakiF4jzk.