Ascultă Radio România Cultural Live

O donație salvatoare. Conacul scriitorului Duiliu Zamfirescu intră în patrimoniul vrâncenilor și va deveni casă memorială

25 Februarie 2021, 19:07

Urmaşii scriitorului Duiliu Zamfirescu s-au hotărât să doneze Consiliului Judeţean Vrancea casa şi terenul aferent din satul Faroanele, comuna Vârteşcoiu, care au aparţinut străbunicului lor, autor al romanului „Viaţa la ţară”. Donaţia este făcută cu condiţia ca administraţia publică judeţeană să salveze imobilul, prin introducerea acestuia într-un program de reabilitare, consolidare şi restaurare şi realizarea Casei Memoriale „Duiliu Zamfirescu”. Așa cum s-a întâmplat, la noi, cu multe case și conace cu povești frumoase, nici conacul lui Duiliu Zamfirescu nu a scăpat de tragedia comunistă. După naționalizarea din 1947, el a devenit, pe rând, sediu IAS, adăpost pentru lucrătorii la vie, apoi adăpost pentru oamenii străzii. În anii 2000, conacul reintră în posesia familiei, moștenitorii nereușind, însă, nici măcar să împiedice degradarea lui iminentă, nemaivorbind de restaurare. În anii din urmă, s-a scris în presă despre intenția proprietarilor de a vinde imobilul și moșia statului român, în vederea înființării unei case memoriale Duiliu Zamfirescu, sumele vehiculate variind de la 200.000 la 30.000 de euro, cea din toamna lui 2020. Iată că acum, în februarie 2021, s-a ajuns la varianta donației iar amănunte despre începerea lucrărilor de restaurare a casei au dat astăzi presei Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea și Nicolas Duiliu Zamfirescu, strănepotul scriitorului, venit special din Franța.

Gabriel Sava, corespondentul Radio România în Vrancea, a făcut un reportaj pentru GPS CULTURAL.

Andreea Răsuceanu la Book Corner Librarium Cluj: Linia Kármán
Literatură 25 Martie 2024, 12:48

Andreea Răsuceanu la Book Corner Librarium Cluj: Linia Kármán

Miercuri, 27 martie 2024, începând cu ora 18.00, la Book Corner Librarium (B-dul Eroilor 15, Cluj-Napoca), va...

Andreea Răsuceanu la Book Corner Librarium Cluj: Linia Kármán
Astăzi este ziua de naștere a Anei Blandiana, căreia îi urăm la mulți ani!
Literatură 25 Martie 2024, 11:46

Astăzi este ziua de naștere a Anei Blandiana, căreia îi urăm la mulți ani!

În perioada 25-29 martie, difuzăm emisiunea „ Vorba de cultură ” cu ANA BLANDIANA . De luni 25 martie...

Astăzi este ziua de naștere a Anei Blandiana, căreia îi urăm la mulți ani!
S-a stins din viață criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu
Literatură 23 Martie 2024, 20:08

S-a stins din viață criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu

S-a stins din viață Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război...

S-a stins din viață criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu
"Noaptea de poezie" de la Teatrelli a primit aplauze îndelungi. Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Radio România Cultural
Literatură 22 Martie 2024, 11:58

"Noaptea de poezie" de la Teatrelli a primit aplauze îndelungi. Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Radio România Cultural

Poeții  Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Ligia Keșișian  și  Sorin Gherguț, alături de artiștii ...

"Noaptea de poezie" de la Teatrelli a primit aplauze îndelungi. Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Radio România Cultural
Întâlnire cu Bogdan Suceavă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 22 Martie 2024, 11:17

Întâlnire cu Bogdan Suceavă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

  Astăzi, 22 martie 2024, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (B-dul Regina Elisabeta 38, București), va...

Întâlnire cu Bogdan Suceavă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Andreea Răsuceanu în Bulgaria. Evenimente dedicate ediției în limba bulgară a romanului O formă de viață necunoscută
Literatură 21 Martie 2024, 18:16

Andreea Răsuceanu în Bulgaria. Evenimente dedicate ediției în limba bulgară a romanului O formă de viață necunoscută

În perioada 2-7 aprilie 2024, Andreea Răsuceanu se va afla într-un turneu în Bulgaria, destinat promovării...

Andreea Răsuceanu în Bulgaria. Evenimente dedicate ediției în limba bulgară a romanului O formă de viață necunoscută
„Noaptea de Poezie” în direct la Radio România Cultural, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, George Mihăiță și Mircea Vintilă
Literatură 21 Martie 2024, 00:05

„Noaptea de Poezie” în direct la Radio România Cultural, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, George Mihăiță și Mircea Vintilă

 Joi, 21 martie 2024, de la ora 19.00, la CREART - SALA TEATRELLI din Bucureşti (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7),...

„Noaptea de Poezie” în direct la Radio România Cultural, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, George Mihăiță și Mircea Vintilă
Lansarea integralei dramaturgiei lui Eugène Ionesco de Ziua Internațională a Francofoniei
Literatură 20 Martie 2024, 16:16

Lansarea integralei dramaturgiei lui Eugène Ionesco de Ziua Internațională a Francofoniei

Grupul Editorial Nemira lansează de Ziua Internațională a Francofoniei, în premieră, integrala dramaturgiei lui Eugène...

Lansarea integralei dramaturgiei lui Eugène Ionesco de Ziua Internațională a Francofoniei
Ascultă live

Ascultă live

12:00 - 12:30
Vorba de cultură
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru