Maeștri de cărți bune
4 June 2021
Vocile memoriei: O mare conferențiară    
6 June 2021

Poeta Rodica Draghincescu, la Drept de autor, despre noua sa carte, “Copilul cu piele de iarnă”

Rodica Draghincescu a debutat în 1993 cu volumul de poezie “Aproape cald”, remarcat imediat de critică datorită noutății şi dezinhibării stilistice. Pînă în 2000, a publicat alte cărţi de poeme, comentate din plin de critica literară: “Fiecare avem sub pat nişte fotografii de care ne este ruşine”, “Obiect de lux ascuţit pe ambele părţi”sau Eu-genia”. În acelaşi interval de timp i-au apărut romanele “Distanţa dintre un bărbat îmbrăcat şi o femeie aşa cum E” şi “Craun”.
În 2000 a plecat din România cu o bursă la Stuttgart. Acum locuieşte  şi scrie în Franţa. După 2000 i-au apărut cărţi de poezie în limba franceză, eseuri, interviuri, romane. În româneşte a mai publicat în 2009 romanul “Zîna dracilor (jurnalul care îşi omoară cititorii)”. Se ocupă de “Levure littéraire” din 2010, o revistă online dedicată literaturii şi autorilor din toată lumea. În 2018 Rodica Draghincescu a revenit la poezia în limba română, după o pauză de 18 ani, cu volumul “Fraht”, editat de Casa de Editură Max Blecher.
2020 a fost pentru poetă un an rodnic în care a scris şi a publicat o carte nouă, “Copilul cu piele de iarnă”, la editura Tracus Arte.