PORTRET: 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri – scriitorul european reprezentativ al Evului Mediu

Motto: ”Dante şi Shakespeare îşi împart lumea modernă, nu există un al treilea” – poetul britanic T.S. Eliot

Marţi, 14 septembrie, se împlinesc 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri, poet, filosof, om politic florentin, scriitorul european reprezentativ al Evului Mediu. El este autorul monumentalei lucrări ”Divina Comedie”, o capodoperă a literaturii universale, cu un impact semnificativ atât în literatură cât şi în teologie.

Dante Alighieri a fost şi primul mare poet de limbă italiană, principalul promotor al noului stil literar „Dolce Stil Novo”, mişcare literară care s-a manifestat în secolul al XIII-lea, care promova lirica de iubire filosofică şi al cărei element de noutate constă în elaborarea unei doctrine complete a iubirii.

* * * * *

Dante Alighieri s-a născut la Florenţa, în anul 1265, cândva între 21 mai şi 20 iunie, într-o familie din mica nobilime.

Şi-a pierdut mama la o vârstă fragedă, iar în adolescenţă i-a murit şi tatăl.

Nu se cunosc foarte multe despre educaţia sa, însă cercetări ulterioare au scos în evidenţă o erudiţie deosebită faţă de cei din generaţia sa.

Dante a fost discipolul lui Brunetto Latini, important reprezentant al enciclopedismului medieval, care i-a deschis orizontul cultural şi care apare, ulterior, ca figură importantă în „Divina Comedie”.

El a cunoscut în profunzime opera lui Vergiliu, Ovidiu şi Horaţiu, îi citea pe Boethius, pe Cicerone, Homer şi Aristotel.

În anul 1274, pe când avea doar nouă ani, o cunoaşte pe Beatrice, fiica gentilomului Folco Portinari, de care se îndrăgosteşte şi care devine simbolul graţiei divine în operele sale „La Vita Nuova” şi, mai târziu, în „Divina Comedie”. A revăzut-o nouă ani mai târziu, în 1283, când abia au schimbat câteva cuvinte. Cu toate acestea, dragostea pe care i-a purtat-o a fost din ce în ce mai mare.

La Florenţa, a audiat prelegeri de filosofie şi de teologie la şcolile franciscane şi dominicane, iar în anul 1285, Dante se afla la Bologna, unde a studiat Dreptul la Universitatea din acest oraş.

La vârsta de 20 de ani, Dante s-a căsătorit cu Gemma Di Manetto Donati, cu care a avut patru copii: Giovanni, Pietro, Jacopo şi Antonia, iar Beatrice – iubita sa din totdeauna  a devenit soţia bancherului florentin Simone dei Bardi.

Dante a fost devastat de vestea morţii iubitei sale din copilărie, la vârsta de doar 24 de ani, iar ulterior, va publica „La Vita Nuova” – de care deja am amintit – , operă în versuri şi în proză inspirată de iubirea pe care i-o purta acesteia, în care poetul descrie toate sentimentele prin care a trecut de când a văzut-o pentru întâia oară, amintirea primului salut, la care ea nu a răspuns, mijloacele prin care încerca să-şi ascundă dragostea ce i-o purta, apoi prevestirea şi moartea ei.

Dante se va implica, mai apoi, în viaţa politică turbulentă a Florenţei, care era pe atunci divizată între partizanii Papei şi cei ai Imperiului Roman, el opunându-se influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea şi apărând independenţa Florenţei.

Va ocupa o serie de posturi importante, dar, din cauza divergenţelor dintre cele două părţi, care se adânceau, Dante a luat atitudine puternică împotriva influenţei papei în Florenţa. Drept consecinţă, în anul 1302, va fi exilat de către reprezentanţii guelfilor negri, din acest moment începând anii de pribegie ai poetului, care, însă, s-au suprapus, în mod strălucit, peste perioada cea mai productivă din creaţia sa.

Mai târziu, în acelaşi an, un judecător a ordonat ca Dante şi tovarăşii săi să fie arşi pe rug în cazul în care vor încerca să revină la Florenţa. Sentinţa a fost ulterior comutată la moarte prin decapitare.

Dante se va retrage din activitatea politică, va călători în regiunea Toscana şi la Paris şi a locuit o vreme la Verona.

În anul 1304, se pare că a mers la Bologna, unde a început tratatul latin „De Vulgari Eloquentia”, lucrare ce a rămas neterminată, dar care a avut un rol important în unificarea lingvistică a teritoriilor italiene.

De asemenea, tot în primii ani ai exilului, a scris „Convivio” („Banchetul”, 1304-1307), un tratat filosofic, şi acesta rămas neterminat.

În martie 1306, exilaţilor florentini nu li s-a mai permis şederea la Bologna, iar Dante s-a mutat la Padova.

În anul 1308, după ce Henric de Luxemburg a devenit împărat, sub numele de Henric al VII-lea, Dante speră că sosirea acestuia în Italia va rezolva rivalităţile dintre oraşele italiene. Astfel, scrie o faimoasă lucrare despre monarhie, „De Monarchia”, în trei volume, în care susţine că autoritatea împăratului nu depinde de papă, ci vine asupra lui direct de la Dumnezeu.

Doar că moartea bruscă a lui Henric al VII-lea, în 1313, duce la întreruperea restaurării puterii imperiale.

În anul 1318, Dante s-a mutat la Ravenna, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

Dante Alighieri a scris numeroase tratate filosofice, literare şi politice, scrisori, dar cea mai importantă rămâne „Divina comedie”, poemul considerat opera literară monumentală a Evului Mediu. Lucrarea a fost începută cel mai probabil în anul 1306 şi a fost terminată cu puţin timp înainte de a muri.

Iniţial, Dante a intitulat-o „Commedia”, dar Boccaccio i-a adăugat adjectivul „Divina”, în lucrarea „Trattatello in laude di Dante”. Titlul „La Divina Commedia” („Divina comedie”) a apărut pentru prima dată pe coperta unei ediţii datate în 1555.

Lucrarea este împărţită în trei secţiuni distincte, care corespund celor trei stări unde poate ajunge sufletul după moarte, în accepţiunea Bisericii Romano-Catolice: Infernul, Purgatoriul şi Iadul. Astfel, Dante descrie o călătorie imaginară în aceste trei dimensiuni, unde se întâlneşte atât cu personaje mitologice sau istorice, cât şi cu cele contemporane lui, fiecare dintre ele simbolizând câte o virtute sau, dimpotrivă, câte un viciu.

Dacă în Infern şi în Purgatoriu, Dante este călăuzit de poetul Vergiliu, ca simbol al înţelepciunii, în Paradis este călăuzit de Beatrice, fiinţa pe care a iubit-o până la adoraţie şi care simbolizează graţia divină, ajutându-l să găsească drumul spre Dumnezeu. ”Divina comedie” sintetizează opiniile filosofice, ştiinţifice şi politice ale artistului, dramatizând, totodată, teologia creştină medievală.

Dante Alighieri a murit la 13/14 septembrie 1321, pe drumul de întoarcere către Ravenna dintr-o misiune diplomatică întreprinsă la Veneţia. A fost înmormântat la biserica San Pier Maggiore, astăzi biserica San Francesco, deşi florentinii îi rezervaseră un loc special în biserica Santa Croce.

Portretul cel mai cunoscut al lui Dante Alighieri, realizat de pictorul renascentist toscan Andrea del Castagno şi păstrat la Galeria Uffizi din Florenţa, şi-a regăsit tinereţea pe care o pierduse în urma intervenţiilor succesive, graţie unor noi lucrări de restaurare care au fost prezentate recent, la împlinirea a 700 de ani de la moartea poetului italian. Portretul dezvăluie imaginea senină şi liniştită a lui Alighieri, foarte diferită de ceea ce se vedea până acum, un simbol legat de cultura şi de spiritul italienilor.

Andrea del Castagno a pictat între 1447 şi 1449 un ciclu de portrete reprezentând personalităţi importante ale culturii, precum Dante Alighieri, Petrarca şi Boccaccio.

Lucrările au durat aproape şase luni iar acest portret realizat de Andrea del Castagno va fi protagonist al marii expoziţii „Dante – The Vision of Art”, organizată în oraşul Forli de Fundaţia Cassa dei Risparmi şi de galeria Ufizzi, care a împrumutat aproape 50 de lucrări, ca parte a celebrărilor prilejuite de comemorarea a 700 de ani de la moartea autorului Divina Comedia.

În încheiere, să amintim că marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges considera că ”Divina Comedie” este ”cea mai valoroasă operă pe care a produs-o vreodată literatura”…

RADOR: Răzvan Moceanu

Foto: wikipedia