Recomandări culturale – marţi, 01 decembrie 2020
1 December 2020
PORTRET: Dinu Lipatti, un clasic al pianisticii mondiale. Apropierea de Radiodifuziune a unui destin frânt la doar 33 de ani
2 December 2020

Recomandări culturale – miercuri, 02 decembrie 2020

Ziua Națională a României este marcată pe platforma culturală Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală (https://art.raiffeisen.ro/). În perioada 2-4 decembrie sunt prezentate o serie de documentare despre România care îi dezvăluie frumusețea și bogatul patrimoniu natural, cultural și gastronomic.

 

Între 2 și 9 decembrie are loc cea de-a doua parte a Festivalului SoNoRo. Festivalul aduce un elogiu operei lui Constantin Brâncuși și îl onorează pe compozitorul Ludwig van Beethoven, de la nașterea căruia se împlinesc 250 de ani. La ora 19:30 puteți urmări spectacolul „Plăcerile lumești ale lui Beethoven – II. Il parmiggiano del maestro”.

 

La ora 21:00  va fi difuzat pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Literaturii Române, evenimentul „Remember Nicolae Labiș”. Este o invitație să pășim pe urmele marelui poet, de la a cărui naștere se împlinesc 85 de ani.

 

A doua ediţie a Bucharest Best Comedy Film Festival se desfășoară în perioada 1-10 decembrie și este primul eveniment găzduit pe platforma Digi online. La ora 22:00 puteți urmări filmul „Ziarista”, (2019, Olanda), regie Ivo van Aart.

 

 

Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti găzduiește DaFeSt 2020 – Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, ediţia a XXIV-a. Evenimentele pot fi urmărite gratuit pe site-ul festivalului –dafest.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale festivalului și pe pagina de Facebook a teatrului. De la ora 19:00 este difuzat spectacolul „Sunt eu, Annabel”, regia Cristina-Andreea Ion iar de la ora 21:00 „Moștenirea”, regia Ingrid Bonța.

 

 

De la ora 19.00 puteți asculta și reasculta cel de-al patrulea concert din seria Brașov Jazz & Blues Festival, ediția a VIII-a, care a avut loc între  4 și 6 septembrie 2020. Concertul este disponibil până pe 6 decembrie pe platforma art.raiffeisen.ro. Link concert: https://art.raiffeisen.ro/muzica/concert-berti-barbera-nicu-patoi-blue-drops-romania/