Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Polirom 2019
19 Martie 2019, 15:51
La Concursul de Debut al Editurii Polirom, ediţia
2019, au participat 310 manuscrise la următoarele secţiuni: PROZĂ – 127 de
manuscrise, POEZIE – 183 de manuscrise.
Premiul de Debut la secţiunea POEZIE nu s-a acordat.
Premiul de Debut la secţiunea PROZĂ a revenit
volumului de proză scurtă Papa Nicolau și alte
povestiri foarte, foarte scurte de Roxana Dumitrache.
ROXANA DUMITRACHE s-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1987. A
absolvit London School of Economics and Political Science și Facultatea de
Științe Politice din cadrul SNSPA. A coordonat cercetări de teren dedicate
dimensiunii de gen în clivajele religioase și modului în care segregarea socială
se reflectă în arhitectură urbană din Albania și Kosovo. În cadrul Comisiei
Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două dintre viitoarele
politici și directive pentru statele membre, punînd accentul pe egalitatea de
șanse și nediscriminare. Scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen,
discriminare, educație și segregarea de gen, violență împotriva femeilor.
Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte
scurte este o culegere de istorii insolite, care caută răspunsuri
la marile întrebări suscitate de provocările destinului şi de condiția alienantă
a femeii într-un cod cultural creat de bărbați. Privit dinspre coerența lui
tematică, volumul poate fi asimilat unui foarte lucid repertoar literar de contemporary women's issues.
Aflată la capătul opus al prozei feminine „senzitive”, dedicate poveștilor
apăsat-autobiografice, acestă carte, genuină şi tandră, dar totodată matură şi
lucidă, semnalează o conștiință artistică emergentă, cu intuiția precisă și de
bun augur a brevității.
„Am lucrat la Papa Nicolau și alte foarte, foarte scurte povestiri într-un
ritm galopant, așteptîndu-mă în orice moment ca textul să-mi trîntească ușa în
nas. Nu știu dacă, dintr-un soi de preștiință maternă (în cel mai propriu sens
al cuvîntului), m-am raportat emoțional la aceste mici proze ca la niște copii
nenăscuți. Ori poate e forma mea de pietate față de literatură și o
hipertimiditate în scris care m-au urmărit tot timpul. Mi se părea că nu e
echitabil față de literatură ca eu să fac vreodată pasul dinspre politologie și
studii de gen înspre ceva de tip „Papa Nicolau”. E prima dată cînd, după cîteva
texte scurte incluse în antologii și un e-book pierdut definitiv în cyberspace,
am găsit suficientă putere de a mă ierta că nu voi fi o mare voce a
literaturii, dar că am libertatea de a fi o voce liliputană. E și asta ceva,
probabil.
Papa Nicolau nu e despre cancer,
deși s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată de el. Nu
cred că e nimic glorios în a literaturiza boala, mai ales cînd ești în poziția
confortabilă de a scrie despre, și atît. Povestirile sînt despre fragilitate în
toate formele ei, despre nesiguranțele femeilor tinere, ale mamelor, ale
fiicelor care își pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaților,
despre micile sau marile suferințe care populează birourile sticloase ale
corporațiilor. Cu toate astea, vreau să cred că Papa Nicolau…, în ciuda
numelui, poate fi o lectură tonică.”
Roxana Dumitrache
