Romulus Bucur, Odeletă societății de consum - București, Tracus Arte, 2018

Vorbim acum, la Revista literară Radio, despre cel mai recent volum de versuri al poetului optzecist Romulus Bucur. A debutat editorial în 1982, în volumul de grup Cinci, alături de Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina și Mariana Marin. Individual, a debutat cu volumul de poezii Greutatea cernelii pe hîrtie, în 1984, carte pentru care a primit  premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Dintre toți colegii săi de generatie, Romulus Bucur este singurul care nu a suscitat decât comentarii frugale iar istoriile literare se fac că-l uită, crede Cosmin Ciotloș.

Cosmin Ciotloș despre Odeletă societății de consum de Romulus Bucur, editura  Tracus Arte, 2018. 

Romulus Bucur, Odeletă societății de consum

București, Tracus Arte, 2018

Într-un roman al lui Witold Gombrowicz, Ferdydurke, se poate citi o scenă cu încărcătură aproape didactică: e vorba despre două maniere diametral opuse de a șarma o fată, studentă la pension. Una, pe care scriitorul o pune în sarcina unui profesor decrepit și culant, se rezumă la retorica serenadelor. Rămas sub fereastră, belferul din roman îi explică tinerei complicațiile sentimentului său și-i face regulamentarele promisiuni. Scena, de o rară obediență față de protocol, e memorabilă. Victima se făstâcește, se înroșește și face acele promisiuni discrete care n-o implică în vreun fel. Peste câteva minute de la plecarea curtezanului, mulțumit de această victorie à outrance, sub fereastră apare celălalt pretendent, un licean. Ins viril și decis, cu musculatură și tonus, acesta încalecă pervazul intră direct în cameră, îi întinde tinerei mâna, o sărută, îi vorbește puțin și, scurt spus, o năucește. E prompt, eficace și adecvat. Triumful e al lui pentru că e firesc să fie așa și, firesc fiind, e drept. În plus, notează Gombrowicz, rolul autorului redevine activ. El nu mai are de povestit vorbe, ci coregrafii, fapte, deplasări. Acusticul devine cinetic și astfel, continuă el, se naște modernismul. Suntem în 1937, deci nu-i cazul să conferim acestui termen o valoare prea precisă. Termenul se asociază oricărei mișcări progresiste, deci anecdota are spectru larg. Eu, unul, mi-aduc periodic aminte de ea ori de câte ori când revin la poezia lui Romulus Bucur. Care ne oferă constant, după părerea mea, cea mai avansată, cea mai proaspătă, cea mai impactantă, cea mai francă variantă a poeziei române de azi (și când spun azi delimitez un interval de aproape patruzeci de ani). Și care, totuși, continuă să fie judecat cu unitățile de măsură ale belferului acela, în jiletcă și cu lavaliera umflată sub gușă. Asta mi se pare de neconceput. Dintre toți colegii săi de generație, Bucur e singurul care n-a suscitat decât comentarii frugale. Istoriile, atâtea câte sunt, se fac că-l uită; când îi apare câte o carte nouă (cum s-a întâmplat în 2015 sau cum se-ntâmplă acum, cu aceste Odelete...) cronicarii sunt ocupați cu altceva. Să mai spun că toți aceștia greșesc, ar fi inutil. Nu mă pot abține, totuși, să nu-i avertizez că greșesc pe propria socoteală și că, la un moment dat, gafele de gust se decontează. Fiindcă nu se poate să tratezi asemenea poeme drept experimente și să nu constați că oricât s-ar juca pe marginea cuvintelor, oricât ar cita și răstălmăci, oricât ar desena din mouse-ul calculatorului mici gadget-uri electronice de altădată, Romulus Bucur rămâne unul dintre cei mai adânc metafizici poeți români. Unul care, în loc să speculeze, alege întodeauna calea practică. A exercițiului spiritual, a meditației, a koanului:

bunicul tăia cubuleţe de slănină

& le aşeza pe

cubuleţe de pîine

explica scoţînd brînza topită din tub

acesta e nenea roşie iar acesta nenea ţelină

nu se supăra cînd puneai biscuit după

biscuit în cana cu cacao şi se făcea un terci

de care nu mai voiai să te atingiîntre timp

a murit(cu toţii facem asta chiar

dacă nu ne place să ni se amintească)

faci cafele dimineaţa în bucătăriela radio

zice că a murit leonard cohenîţi permiţi

o lacrimă sau două totuşi cafelele au ieşit

deşi nu poţi defini termenul perfecte

Cosmin Ciotloș