ILUSTRATE DIN CUBA: Enriqueta Faber 2

Nu sunt puţine cazurile de femei care, în secolele trecute, pentru a-şi practica profesia aleasă au fost nevoite să îmbrace haine bărbăteşti, dar se spune că niciuna nu a făcut obiectul atâtor opinii contradictorii ca Enriqueta Faber.

​ * * *

Enriqueta Faber, născută în Elveţia în anul 1791, este destul de cunoscută din romanele, piesele de teatru şi biografiile care au fost scrise despre viaţa ei. Iar recent, în Cuba, povestea sa a fost ecranizată cu mare succes. Ea s-a aflat în centrul unui proces judiciar care a avut loc în Santiago de Cuba, considerat un scandal pentru epoca sa. Poate că acest eveniment a putut, uneori, să distorsioneze imaginea acestei tinere femei care a fost, fără îndoială, un pionier în ceea ce priveşte situaţia femeilor şi posibilităţile lor de a obţine drepturi în secolul al XIX-lea.

​* * *

Enriqueta a fost o femeie curajoasă care, purtând pantaloni şi uniformă militară, şi-a urmat soţul în război iar apoi, când acesta a murit în luptă, i-a luat locul pe front. S-a îmbrăcat în bărbat şi a studiat medicina la Sorbona, în capitala Franţei, sub numele de Henri Faber.

Ea a absolvit, aşadar, medicina la Paris, devenind medic chirurg. Apoi a plecat la război pentru a salva vieţi şi a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie, lucru pe care l-a făcut până când adevărata sa identitate a fost descoperită în acest mic arhipelag cubanez, unde a ajuns în 1819. Avea pe atunci vârsta de 25 de ani.

​* * *

Enriqueta se prezintă autorităţilor din Cuba, bineînţeles, ca fiind doctorul Enrique Faber. I se acordă autorizaţia de a-şi exercita profesia de chirurg. Se stabileşte în Baracoa, un loc mic şi retras unde crede că va trece neobservat faptul că este o femeie deghizată în bărbat. Însă, din păcate, în Baracoa lucrurile au mers altfel decât spera Enriqueta. Nici măcar acolo, în acel loc retras, ea nu a putut scăpa de presiunile sociale. Avea o situaţie de invidiat, era un burlac cu accent european care făcea dovada unui înalt profesionalism. La toate acestea se adăuga şi marele respect de care se bucura în rândul populaţiei datorită asistenţei medicale gratuite pe care o acorda multor pacienţi care trăiau în sărăcie. Asemenea calităţi nu aveau cum să treacă neobservate de către peţitoarele care vedeau în doctor o partidă bună pentru tinerele fete. Se spune că, după ce a respins mai multe domnişoare din societate, Faber a optat pentru ceea ce părea a fi soluţia ideală. A cerut-o în căsătorie pe Juana de Leon Hernandez, o tânără de 20 de ani orfană şi săracă. Fata suferea de tuberculoză şi trăia în mare sărăcie într-o colibă umilă, în grija unei spălătorese în vârstă. Spre surprinderea tuturor, Juana a refuzat propunerea deoarece se simţea neînsemnată în faţa acestui bărbat rafinat şi superior. Atunci Enriqueta, în rolul lui Enrique Faber, i-a făcut următoarea destăinuire: Viaţa mea se bazează pe un secret teribil, pe care nu ţi-l pot dezvălui în acest moment. Dacă dumneata ai fi căsătorită cu adevărat, ca celelalte femei, ai pieri curând. Temperamentul meu rece ca marmura nu are nevoie de senzaţiile puternice ale iubirii carnale. Cu alte cuvinte, Enriqueta i-a explicat fetei că în faţa lumii vor fi soţ şi soţie, dar în intimitatea căsătoriei vor rămâne doar prieteni. În cele din urmă Juana a fost de acord.

​* * *

Odată ce a primit acceptul din partea Juanei, Enriqueta Faber, încălcând normele, neînfricată şi sfidând legile guvernului şi ale Bisericii din Insula Cuba, s-a căsătorit cu Juana de Leon în Biserica Parohială Nuestra Señora de Baracoa, la 11 august 1819. Preotul care a oficiat căsătoria a fost parohul Don Felipe Salame, lucru relatat la vremea respectivă în presa din Santiago de Cuba şi consemnat în registrul căsătoriilor albilor. Din acest moment putem afirma că a început lungul şir al unor evenimente care aveau să o aducă pe eroina noastră, fără ca ea să bănuiască, pe marginea prăpastiei. O păştea o mare nenorocire.

La început totul părea să meargă bine. Primele luni de căsnicie au trecut liniştite şi fericite pentru tânăra familie. Starea sănătăţii proaspetei soţii se îmbunătăţea considerabil, iar el, soţul, câştiga o mulţime de bani şi era foarte îndrăgit de populaţie. Însă Juana nu se mai mulţumea cu rolul pasiv de prietenă şi, văzând eschivările soţului, a devenit încruntată şi morocănoasă, începând să aibă unele bănuieli privind adevărata identitate a acestuia. Pe de altă parte, succesul pe care îl avea Enriqueta în plan profesional a stârnit invidia celorlalţi medici locali, mai ales după ce Comisia protomedicilor i-a recunoscut cunoştinţele şi a numit-o inspector la Baracoa, o funcţie care îi permitea să controleze dacă medicii din teritoriu posedau calităţile profesionale necesare. Se pare că această autoritate exercitată de Enriqueta a fost prea mult pentru breaslă. Astfel, orice acţiune întreprinsă de ea era urmărită şi judecată de către colegi. Presiunea a crescut şi mai mult când Juana, la rândul său, nemaidorind să aibă doar o căsnicie pe jumătate, a început să îi ceară „soţului” să îşi facă datoria conjugală. În cele din urmă, la insistenţele Juanei, Enriqueta i-a dezvăluit marele ei secret. Încercarea celor două femei de a trăi împreună doar ca prietene nu a mai funcţionat. Drept pentru care în luna mai a anului 1822, Enriqueta a decis să plece singură în localitatea San Anselmo de los Tiguabos, unde şi-a stabilit domiciliul. Doar că disperată de ceea ce se putea întâmpla, ea a făcut unele greşeli care i-au îngreunat şi mai mult situaţia. O slujnică îi dezvăluie identitatea.

​* * *

Între timp în oraşul Baracoa se întâmplă ceva ce produce o mare agitaţie socială. La Comisia de Afaceri Politice se deschide un dosar penal împotriva unei femei pentru că s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti şi a contractat şi consumat căsătoria cu Juana de Leon. Ca urmare a acestor evenimente, în ianuarie 1823, Juana, fie cu adevărat jignită, fie pur şi simplu temându-se de justiţie, a depus şi ea o plângere penală şi a cerut anularea căsătoriei cu Enrique Faber.

​* * *

Doamna Juana de Leon Hernandez, soţia legală a celui cunoscut până atunci sub numele de „Doctor Faber”, nu a avut milă.La proces, aceasta a susţinut că odată ce căsătoria a avut loc, Enriqueta: …s-a folosit de mine într-un mod pe care nu l-am putut înțelege atunci; dar cu toată disimularea de care a uzat în primele zile în care a fost alături de mine, am devenit suspicioasă şi, oricât de mult s-a străduit, nu a putut să-mi risipească îngrijorarea [...] până când, odată, când credea că dorm şi s-a dezbrăcat, am putut vedea sânii unei femei [...] care erau ţinuţi ascunşi sub un brâu sau o faşă.

Potrivit declaraţiei date de Juana la proces, această descoperire a constituit factorul care a obligat-o pe Enriqueta să îşi mărturisească inaptitudinea pentru relaţia conjugală şi să îi facă nişte propuneri dintre cele mai nedemne de o persoană care mai păstrează o urmă de moralitate. Conform celor susţinute de Juana de Leon, Enriqueta s-a oferit să dispară, astfel încât nimeni să nu ştie unde se află şi nimic despre ea să nu ajungă la urechile oamenilor. Iar mai departe, a continuat să afirme Juana: Aceste fapte m-au pus deja în situaţia de a cere declararea nulităţii căsătoriei mele şi pedeapsa pe care o merită abuzurile ei, pentru ca aceasta să servească drept lecţie şi ca pe viitor să nu mai sacrifice o altă nefericită ca mine, batjocorind cele mai sacre instituţii ale augustei noastre religii şi ordinea socială.

​* * *

În ziua de 6 februarie 1823 Enriqueta Faber, numită creatură nefericită, monstru, a fost arestată. Supusă fiind de către medici unei examinări, aceștia au ajuns la concluzia că Enriqueta era înzestrată cu toate părţile intime ale sexului feminin.

În închisoare Enriqueta a încercat să se otrăvească din cauza zvonului că urma să fie plimbată goală pe străzi. Dar această poveste o vom continua în ediţia viitoare.

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)