A DOG YEAR – o dramă care ne învață că schimbarea vine uneori pe patru picioare!- de Michaela Platon

Printre atâtea blockbustere , francize şi filme cu bugete exorbitante, această poveste cinematografică simplă şi umană, pare aproape neverosimilă. Şi totuşi viaţa a arătat că de multe ori schimbarea ...vine pe patru picioare și dă și din coadă. Filmul narează povestea unui scriitor aflat deopotrivă într-o angoasă a vârstei mijlocii şi într-o criză de inspiraţie, care întâlneşte un border collie cu un comportament haotic şi distructiv. Abuzat de fostul stăpân, Devon nu pare să mai aibă nici încredere în oameni şi nici busola, asta până când este adoptat de Jon Kats, personaj real ale cărui memorii au sta la baza scenariului.

În fapt motivul pentru care Jon vrea să îl reabiliteze pe Devon este acela că se recunoaşte în comportamentul câinelui, că drama de a fi neînţeles este ceea ce îl domina şi pe el, făcându-l la fel de plin de furie şi frustrare. Drumul celor două personaje, om şi câine, nu este unul uşor, dar în final reuşesc amândoi să-şi regăsească echilibrul şi să devină prieteni nedespărţiţi. Parcursul celor doi este anevoios, are sincope şi momente de hiatus, dar încăpăţânarea lui Jon de a nu renunţa la Devon îl va fi răsplătită înmiit de căldura, iubirea şi liniştea pe care acest Border collie le aduce în viaţa lui.

Pe Jeff Bridges l-am mai văzut în ultimii ani în câteva personaje notabile în True Grit, Tron:Legacy, The Giver sau Seventh Son, nici una dintre partituri neapropiindu-se de marile lui creaţii din The Fisher King , Seabiscuit, The Big Lebowski, sau Crazy Heart unde este Bad Blake, rol pentru care a câştigat un Oscar şi un Golden Globe.

A Dog Year ne propune un Jeff Bridges matur, profund, care face un personaj introvertit ce îşi limiteză comunicarea cu toţi cei din jur şi se autoexilează la ţară, unde natura, oamenii, liniştea şi noul prieten Devon, îl ajută să îşi regăsească inspiraţia scriitoricească şi echilibrul interior. Este un film atât de simplu, fără a fi nici un moment simplist, încât ne pune pe gânduri. Iar cei care au avut vreodată un câine, înţeleg cu atât mai mult ce înseamnă el în viaţa unui om, câte mii de lucruri te învaţă o necuvântătoare şi câtă iubire necondiţionată –inegalabila- revărsa asupra ta. Şi nu e o exagerare zicătoarea care afirmă că nimic nu poate egală codiţa prietenoasă sau „limbăiala” veselă şi iubitoare a unui căţel.

Regia filmului îi aparţine cvasi necunoscutului George LaVoo, care a mai scris în 1995 Frisk şi în 2007 BloodMonky, pentru ca doi ani mai târziu să coregrafieze acest film simplu, frumos şi emoţionant, a cărui vizinare la HBO o să vă facă plăcere.