BIG EYES by Tim Burton- o poveste adevărată într-un biopic minimalist - de Michaela Platon

Recunosc, nu știam mai nimic despre Margaret Keane, dar Tim Burton, Amy Adams și Christoph Waltz au reprezentat garanția că Big Eyes – pe care îl găsiți pe Netflix - este o peliculă tentantă! Ulterior am citit biografia pictoriței și am aflat că acum 50 de ani a declanșat unul dintre cele mai răsunătoare procese din justiția americană și a influențat major anime-urile japoneze, după ce a început să picteze figuri triste cu ochi mari, semnate cu numele soțului său. La 87 de ani (câți avea în 2015 la apariția peliculei) Margaret Keane locuia în Napa, California de Nord și încă mai picta .

Tim Burton îi comandase în anii 90 un portret al logodnicei lui de atunci, Lisa Marie Smith, fost fotomodel pentru Calvin Klein și se pare că nu a scăpat ocazia de a pune mâna pe un scenariu deosebit, care, culmea, nu a devenit un film suprarelist, sumbru, gotic sau fantezist, ci un biopic ce reflectă perioada petrecută împreună de Walter (Christoph Waltz) și Margaret Keane (Amy Adams), pe când picturile ei au devenit un adevărat fenomen.

Dacă în realitate Walter era un iubitor de femei, de sine și de alcool, în film e un mincinos cronic, un amfitrion și un bun cunoscător al pieței de artă, ce s-a întâmplat în realitate în mariajul celor doi, nefiind nici până azi pe deplin clar! Cum e posibil să suporți o așa minciună atâta amar de vreme? Să fie numai șantajul sentimental și prejudecățile vremii (femeie singură cu un copil, într-o perioadă când femeia trebuia să stea la cratiță), poate farmecul soțului (”putea cuceri pe oricine” a declarat artista când și-a publicat memoriile), abilitatea de a vinde cu ușurință sau talentul de a prosti o lume credulă și snoabă?

Ei bine, Tim Burton chiar face o „supă bună” în care amestecă mai multe ”ingrediente”: simț artistic, dragoste, supunere oarbă, înșelătorie, sacrificiu, eliberare și atitudine sexistă- în care introduce chiar și o scenă “burtonescă”, asta ca să nu avem regrete prea mari după genul care l-a consacrat pe regizor.

La capitolul joc actoricesc am două nominalizări: Amy Adams și Terence Stamp.

Talentata, sensibila și credula Margaret Keane este o partitură matură pe care și-o adjudecă Amy Adams, fericita posesoare a unui Golden Globe pt acest rol și a unei nominalizări la Bafta. Ea este o surpriză neașteptată, pentru cum a știut să o joace pe Margaret, femeia-victimă și să creeze un personaj mult mai complex prin replici, atitudini, reacții, atât de diferit de afacerista sexy pe care am văzut-o în American Hustle, sau de eterna prințesă care cânta și dansa.

A doua prezență notabilă este scurta apariție a jurnalistului de artă interpretat de Terence Stamp care e acid, e visceral, e artistul ratat devenit “criticul perfect”.

Cât despre Christoph Waltz cel oscarizat și extraordinar de dăruit, aici e aproape cabotin în rolul soțului fără pic de talent dar cu charm, tupeu și genialitatea de a crea în anii ’60 - “arta pt toți”- de vânzare chiar și în supermarket. El este Walter Keane într-o partitură la fel de surprinzatoare ca și rolul din Carnage din 2012 al lui Roman Polanski, unde îi avea alături pe Jodie Foster, John C. Reilley și Kate Winslet. Dar de la regele Giovanni di Leida din serialul A king for burning (1993) sau rolul colonelului SS Hans Landa din Inglourious Basterds (2009) și până la cel al prefăcutului și mitomanului Walter Keane - e cale lungă!- iar jocul lui în personajul din Big Eyes este într-atât de exagerat, încât pe alocuri te irită.

Şi mai e ceva: filmul te ia, fără îndoială, prin surprindere, nu prin subiect- ci prin abordarea regizorală atât de diferită de cea cu care suntem obisnuiți la Tim Burton, încât pare că a dorit să intre în altă perioadă a creației, sau a vrut să stabilească noi limite cu acest trend minimalist.