Cuvinte aproape uitate, recuperate în „Cartea cuvintelor dispărute”

Mircea Stanciu şi Maria Brudaşcă au semnat, la Editura Frontiera, în 2018, „Cartea cuvintelor dispărute”, ediția a II-a. Cartea, numai în aparenţă dedicată doar copiilor, a apărut ca o necesitate stringentă, ca un act de salvare a patrimoniului lingvistic. Vocabularul limbii române tinde să scoată în afara vorbirii zilnice anumite cuvinte. Aţi putea să obiectaţi şi să afirmaţi că acesta este firescul limbii, să se modifice din mers, să adauge şi să uite cuvinte. Şi totuşi, limba română tinde astfel să-şi piardă din consistență și farmec şi să devină, de ce nu, blazată și mai puțin nuanţată.

Prin urmare, este firesc ca, încă din prima pagină a cărţii, autorul să asocieze cuvintele care dispar dinozaurilor care au dispărut de mult ori mamiferelor, păsărilor și peștilor care sunt pe cale de dispariție. Explicația adusă de Mircea Stanciu în fața noastră este sensibilă și de bun simț: „Dar nu dispar numai animalele și obiectele, ci și unele cuvinte. Iar dacă dispar cuvintele, există pericolul să dispară și oamenii care le folosesc. De pildă, dacă dăm uitării cuvinte ca de treabă, cinstit, omenos, într-o bună zi ne vom trezi că nu vom mai întâlni oameni de treabă, cinstiți și omenoși.”

Da, lumea se schimbă cu noi și în jurul nostru. Și totuși, scriitorul ne amintește, dacă din întâmplare am uitat, că „pe oameni îi cunoști după cuvintele pe care le rostesc.”

Cartea aceasta, frumos scrisă și deosebit de cald ilustrată are un scop generos: „să-l inspire pe cititor”.

Mica și delicata lucrare editorială dezmiardă lectorul și oferă cititorului de orice vârstă, o respirație proaspătă, o oază de nostalgie, un prilej de bucurie interioară și chiar de reverie.

Lista de cuvinte semnalate și poate astfel, salvate de la pieire este scurtă și nu cuprinde decât douăsprezece cuvinte: făgăduință, snoavă, menire, a cotrobăi, tihnă, gogoman, tămăduire, nărav, cutezător, a astâmpăra, a făuri și tâlc.

Și pentru fiecare cuvânt în parte, descoperim o poveste hazlie sau densă, o poveste cu însemnătate care ne așază într-o postură nouă ori ne amintește de ceva frumos sau grav din viața noastră.

Ilustrația Mariei Brudașcă ”îmbracă” în imagini „cuvântul”, într-o traducere pe cât de personală, pe atât de universală.

Cartea își rotunjește miza la finalul ei, când oferă copiilor sugestia de a înființa ”Clubul cuvintelor dispărute” și un joc provocator de interesant. Punctajul este în creștere, de la 3 puncte atribuite celui care folosește „un cuvânt neștiut de un alt copil”, trecând printr-un „cuvânt folosit corect în context”, până la „realizarea unei imagini care ilustrează cuvântul”. Sunt șase pași sau etape ale concursului, dar vă las dragi cititori ai acestei rubrici, să descoperiți deopotrivă frumusețea cărții ca și a jocului.

Realizatoare Roxana Păsculescu