De ce e altfel ziarul Tîrgului de carte „Gaudeamus” !

De fiecare dată cînd facem ziarul Tîrgului ne simțim emoționați ca niște debutanți care se apucă pentru prima așa ceva. Cum să-l construim în așa fel încît să nu semene cu cel de anul trecut, dar să aibă și un aer de continuitate, încît cititorii să nu se întrebe ce-i cu asta?  La încheierea Tîrgului Gaudeamus din acest an mă simt dator cu cîteva explicații și cu, mai ales, cîteva mulțumiri. Dacă anul trecut i-am intervievat pe cîțiva dintre marii noștri traducători, începînd cu Antoaneta Ralian, cea care între timp ne-a părăsit, în acest an ne-am gîndit să-i intervievăm pe cei mai importanți premianți literari autohtoni din 1916.  Asta din două motive. Primul e că în felul ăsta am vrut să atragem atenția asupra cărților cîștigătoare. Al doilea, că încercăm să scoatem din zodia discutabilului premiile literare înseși.

După scandalurile din ultimii ani care au urmat după acordarea anumitor premii, ni s-a părut că ar fi bine să girăm acele premii care au fost acordate după jurizări care nu stîrnesc îndoieli. Cei care sînt familiarizați cu disputele din lumea literară din ultima vreme au observat că una sînt aceste dispute și alta e prețuirea cu care-i privim pe confrații noștri. Spre deosebire de publicații literare consacrate, cărora prefer acum să nu le dau numele, ziarul Tîrgului n-a confundat aceste dispute cu valoarea autorilor, chiar dacă a fost scris, în cea mai mare parte de scriitori-jurnaliști care altminteri polemizează și cu unii dintre premianți. De aceea nici nu vreau să insist asupra a ceea,trecător, ne deosebește.

Am mai vrut la această ediție a tîrgului să-i scoatem în față pe frații noștri librarii, cei fără de care cărțile noastre nu și-ar găsi drum către public.  Pot să spun că interviurile pe care le-a făcut Eugen Istodor cu librari și librărițe din România mi se par antologice și că această meserie nemeritat de prost plătită presupune o vocație la fel de tare ca aceea de scriitor.

În sfîrșit, de ce i-am întrebat pe vizitatorii tîrgului dacă mai citesc clasici, fără să ne prosternăm înaintea clasicilor? Fiindcă dacă nu-i evaluăm pe marii noștri autori dispăruți ca și cum ar trăi alături de noi, cu bune și cu rele, îi vom uita cu pioșenie.

Nu mulțumesc echipei redacționale, ca să n-avem aerul că ne firitisim unii pe alții, dar le mulțumesc lui Vladimir Epstein pentru textele lui minunate, lui Alexandru Dolea pentru fotografiile pe care ni le-a pus la dispoziție și tuturor organizatorilor tîrgului, fără de care acest ziar n-ar fi existat.

Cristian Teodorescu