Desenul alfabetului viu de N.N.Tonitza, o carte pentru fiecare învățător

La Editura Ion Creangă în anul 1971 apărea o carte
fenomenală dedicată ”copiilor mici și copiilor bătrâni” după cum suna invitația
de pe prima pagină. Fenomenalul nu este însă legat de această notă, de altfel
extraordinară, care arată deschiderea cărții către toată lumea, ci de numele
care se învârteau în jurul cărții intitulate: ”Desenul alfabetului viu”. Autorul nu era altul decât creatorul
interbelic N.N.Tonitza, despre care se știu destule astăzi: că a făcut cronică
plastică de mare acuratețe, dincolo de pictura cu capete de copii care i-a
acoperit însă, aproape în totalitate și pe nedrept, memoria postumă. În
sprijinul esențialului cărții veneau cu texte: Barbu Brezianu, apoi, Tudor
Arghezi, Ionel Teodoreanu și nu în ultimul rând, plasticianul Done Stan care
realize la acea dată, coperta lucrării.

Barbu Brezianu găsise desenele lui Tonitza și
înțelesese, ca omul de cultură cu spirit ludic și înțelepciune, dedicat
deopotrivă, literelor și artelor, însemnătatea lor: ”…scotocind printr-un vechi
scrin, am dat de un număr de desene reprezentând fiecare câte o literă a
alfabetului: de la a la z… .Rând pe rând, cunoscutele semne căpătau viața lor
proprie, se însuflețeau transformându-se pe neștiute, fie într-o gâză, fie
într-un pește sau în vreo altă făptură a cerului ori a pamântului. ”

Cartea este frumoasă și complexă în înțelegerea ei,
căci dincolo de desenele jucăușe ale lui Tonitza se găsesc și povestioarele
care întregesc cunoașterea literelor, provocând micul sau marele cititor la a-și
da silința realizării propriei creații grafice.

Ionel Teodoreanu a scris prefața în 15 mai 1931, la
Iași. Iată un fragment chiar din începutul textului: ”Pictorul Tonitza dăruiește
copiilor o încâtătoare ”creațiune”: acest caiet de desen, pe care la-r fi
sărutat Ion Creangă, dacă ar mai fi trăit, cu buzele lui de mare artist. Ion
Creangă n-a văzut în alfabet semnele grafice ale sunetelor; el a descoperit în
alfabet ființe vii. Și, văzându-le, le-a și poreclit. Lui d i-a spus ghebosul;
și desigur, copiii dăscăliți de Creangă, auzind o poreclă care definea plastic
semnul unei abstracții, s-au familiarizat cu abstracția însăși asociind-o cu o
glumă, cu o distracție, cu un zâmbet, nu cu un effort, nu cu o încruntare.”

Tudor Arghezi, la 21 noiembrie 1957 aprecia
referindu-se la artistul N. Tonitza și la scriitorul Ionel Teodoreanu, primul
”prefațator al desenelor”: ”Nici unul
din ei nu a trecut prin viață fără să lase, afară de pulbere, câte ceva în Urnă.
Unu, în desenul lui a cântat copilăria; cestălalt, tinerețea.”

Povestea gândăcelului Arăpilă și a albinei bălaie Xipi
se desfășoară de la litera A la litera Z cu încântarea adultului care nu a
uitat nicio clipă cât de puternică a fost emoția copilului de altădată. Bucuria
aceasta ar trebui să o trăiască fiecare micuț elev care se zbate să învețe să
scrie și să citească literele alfabetului.

Realizator Roxana Păsculescu