Gaudeamus - Cum ne întoarcem la carte, 1

Lectura făcută din obligație în copilărie cel mai adesea se răzbună. Din cartea citită în silă nu-ți rămîne nimic în cap, iar de pe urma lecturilor la ordin rămîi mai degrabă cu aversiune față de cărți decît că te alegi cu o deprindere. Cel mai adesea însă plăcerea cititului n-o descoperi de unul singur. Învățătorul sau cel mai des învățătoarea, ar trebui să știe asta. Primii însă s-ar cuveni să fie părinții și bunicii, dar, evident, cu condiția să știe să citească și să fie cît de cît familiarizați cu cărțile.

N-aș fi crezut în ruptul capului, în 1990, că voi ajunge să mai scriu că părinții ar trebui să știe să citească. Sau că, în loc să scadă, numărul analfabeților și al semianalfabeților va crește îngrozitor de mult. Și nici că, la fel de dramatic, învățătorii și profesorii vor ajunge, mulți dintre ei, să se deprofesionalizeze, încît ei înșiși să aibă nevoie să pună mîna pe carte. Dar dacă ne mulțumim să deplîngem situația de azi cu un aer de superioritate, iarăși nu cred că vom ajunge la ceva acătării. Lucrurile trebuie luate rapid la puricat, dar fără să trecem la soluții pompieristice, care dau bine la televizor sau în raportări statistice.

Ar trebui să pornim de la întrebarea „Cîți analfabeți avem printre adulți?” Apoi să găsim soluții aplicabile la întrebarea „Cum putem să-i ajutăm să scape de acest handicap?”  Simultan însă ar fi cazul să găsim căi practice pentru ca din școală să nu mai iasă analfabeți și semianalfabeți, căci altfel astupăm o gaură, dacă sîntem în stare, și rămîne deschisă alta. Asta înseamnă însă și bani, nu numai vorbe, fiindcă e mai ușor să aduci un copil la școală decît să convingi un adult să se întoarcă la abecedar. Tot simultan ar trebui ca învățătorii și profesorii să fie reprofesionalizați, iar manualele tîmpite să fie scoase din circuit: un profesor bun care e silit să folosească un manual prost e într-o situație mai nefericită decit dacă n-ar avea și plasa manualului la dispoziție.

Și tot simultan, funcțiile de conducere din școli și din inspectoratele școlare ar trebui să nu mai aibă nici o legătură cu politicul, ci cu valoarea atestată prin concurs.

La prima vedere, toate astea ar presupune un efort uriaș. Nu cred. O echipă competentă în Ministerul Educației, adusă prin concurs nu prin numiri și un pact pe educație între partide ar putea duce, în scurt timp, la rezultate dacă nu spectaculoase, cel puțin vizibile și de continuat.

Cristian Teodorescu