Una dintre cele mai cunoscute și mai active „piariste” de carte din România, Oana Boca, mi-a spus recent într-un interviu că cei ce se îndeletnicesc cu relațiile publice nu pot face minuni pentru cărțile pe care le promovează. Bănuiam, dar i-am cerut amănunte. Editurile, constată ea, n-au decît puțini bani pentru reclama cărților, astfel încît chiar și cei mai devotați și mai inventivi piariști trebuie să se întindă doar cît le îngăduie plapuma. Și cum plapuma e scurtă, după buget, nici operațiunile de promovare nu pot avea cine știe ce anvergură. Editurile mari își îngăduie cheltuieli de promovare, dar și ele trebuie să țină cont de realitatea pieței de carte de la noi. Tirajele sînt în general mici, fiindcă editorii nu mai riscă să rămînă cu cărți nevîndute în depozite, cum s-a întîmplat în anii nouăzeci. Dar, aș adăuga, chiar și aceste tiraje mici se dovedesc adesea mai mari decît așa-numita „capacitate de absorbție” a pieței de la noi.

Sociologii pe care i-am întrebat despre situația piaței de carte de la noi sînt de părere că puterea de cumpărare pe care o are populația ar fi principala cauză a tot mai scăzutului apetit al românilor pentru „achiziția” de carte.

 De vină ar fi însă și faptul că patru milioane dintre concetățenii noștri au plecat la muncă în străinătate unde cei mai mulți dintre ei trebuie să-și chibzuiască fiecare eurocent. Însă în afară de aceste calcule economice, la care se adaugă amănuntul că mulți dintre ei, cei care au ajuns în străinătate pentru a face munci necalificate, nu se omorau cu lectura nici cînd se aflau în țară, mai e la mijloc și problema identitară a multora dintre românii cu studii medii și superioare care au plecat în străinătate. Aceea că vor să se integreze în comunitățile din care fac parte, fără a-și folosi țara de origine ca argument favorabil.

Excepțiile întăresc regula din acest punct de vedere. Cînd o personalitate spune că nu se jenează să-și recunoască originea în țara în care a ajuns și unde se bucură de recunoaștere, asta nu e decît o reacție față de cei care vor să uite că au venit din România, care sînt mult mai mulți.

Întorcîndu-ne însă în țară, remarcă sociologii autohtoni, prestigiul cărții la noi e în abruptă scădere. A ști carte în România nu mai e o cale obligatorie spre succes, ci mai mult o pierdere de vreme, cînd există atîtea scurtături prin care să ajungi ce-ți dorești, fără să deschizi cărțile. Asta începînd cu diplomele de pe urma studiilor universitare absolvite fără să fi trecut pe la facultate și continuînd cu masteratele și doctoratele de furat. Or cînd îți aperi impostura, ca pe o redută, nu te apuci să citești. Fiindcă asta ar însemna să-ți contrazici filosofia succesului și i-ar face pe impostorii din jurul tău să te bănuiască de trădare.

Așa că piariștii cărților, ca să-și facă meseria cum trebuie ar trebui ca mai întîi să răstoarne mesele negustorilor de diplome din Templu și să-i dea de gol pe fariseii cărților necitite. Adică să cîștige măcar o luptă cu Sistemul.

Cristian Teodorescu