Gaudeamus - Moartea la cutremur

Și azi mai am coșmaruri în care visez cutremurul din noaptea de 4 martie 1977. După ce s-a terminat seismul, îngrozitor de lung și de violent, mi-am făcut socoteala că dacă blocul vechi în care locuiam pe atunci a rămas întreg, nu s-a întîmplat mare lucru în București. Ceva sticlărie spartă, niscai farfurii făcute cioburi și spaima că legănarea blocului avea să țină la infinit.

Dar telefonul amuțise, la televizor nu se mai vedeau decît purici, iar la radio nu se auzea nimic. Vecinii de pe Popa Soare ieșiseră pe stradă și vorbeau unii cu alții, schimbînd impresii. Cei mai bătrîni susțineau că atunci fusese mai rău decît la cutremurul din 1940. Am trecut pe lîngă ei și am pornit spre Drumul Taberei unde locuia prietena mea Daniela.

Am luat-o pe Hristo Botev unde m-a întîmpinat un soi de ceață. Era praful care încă nu se așezase după ce se prăbușise blocul care avea la parter băcănia lui Florescu. Pe reduta blocului care bara strada, deasupra cărămizilor sparte, un frigider, un lighean și o pisică. Atunci am intrat în panică. Pe bulevard, peste drum de Piața Rosetti, un bloc care se rupsese în două și ardea. Automobile mergînd încet și taxiuri care claxonau. Blocul Dunărea nu mai era și în șuvoiul de oameni dezorientați se auzea că se prăbușiseră și blocul în care stătea Toma Caragiu și blocul Casata.

Căzuseră și alte blocuri în războiul scurt al pămîntului cu ele, încît mare parte din drumul meu spre Drumul Taberei l-am străbătut în fugă. Acolo toate blocurile erau în picioare, iar prietena mea Daniela se pregătea să înceapă o expediție spre Popa Soare, după ce aflase că în centru era prăpăd.

A doua zi am aflat că muriseră Toma Caragiu și Doina Badea, Alexandru Băcăneț dintre cei pe care-i cunoștea toată lumea. Apoi au început să vină și știrile despre scriitori: A.E.Baconsky, Al. Ivasiuc, Milo Petroveanu , Veronica Porumbacu, Mihai Gafița, poeta Daniela Caurea.

Au apărut ferpare care înlăturau orice urmă de îndoială, după zvonurile care-i dădea morți și pe alții dintre persoanele cunoscute. Multe zile după aceea centrul Bucureștiului mirosea a praf, încît și azi mi se pare că praful anunță moartea. Noaptea, șobolanii traversau în plutoane  bulevardele din centru căutîndu-și alte adăposturi. Ziua, camioane încărcate cu moloz dezolant se îndreptau spre marginea orașului.

În lumea literară, A.E. Baconsky, care nu mai era în grațiile regimului din cauza „Bisericii Negre”, roman al cărui text îl trimisese în Occident, fiindcă în România n-avea șanse să apară, a avut parte de evocări extraordinare care au apărut în presă. Asta în pofida faptului că scriitorul intrase pe lista autorilor despre care trebuia să se tacă. De un același tratament postum a avut parte atunci și Al. Ivasiuc care, după ce-i apăruse romanul „Racul”,  intrase în categoria scriitorilor incomozi pentru regim.

Cîțiva ani mai tîrziu, Bucureștiul avea să se umple din nou de praf, de astă dată de la clădirile demolate din ordinul lui N.Ceaușescu.

Cristian Teodorescu