Gaudeamus - Republica tîrgului și republica în care n-avem loc unii de alții

Printre atîtea bannere cu politicieni și cu partide care te invită să le dai votul, aproape că nu-ți mai vine să-ți ridici privirile pe stradă, ca să vezi dacă nu mai ești invitat și altundeva, nu numai în cabina unde vei pune ștampila fatală. Ciudățenia e însă că tocmai în anii cu alegeri, lumea se îmbulzește mai abitir la tîrgurile de carte, chiar dacă ele, tîrgurile, nu mai găsesc pe unde să-și facă reclamă pe străzile Bucureștiului.

În anii cu alegeri omul obișnuit se simte brusc băgat în seamă și își aduce aminte că a venit din nou momentul în care nu el depinde de politicieni, ci politicienii, de votul lui. Acest sentiment de putere îl face pe cetățeanul oarecare să iasă din plasa grijilor zilnice și să își aducă aminte de importanța lui, care-l face egalul milionarilor, al VIP-urilor, dar mai ales al politicienilor care-i cer votul. Așa că tineri care se întreabă încotro să-și ia tălpășița, fiindcă nu-și găsesc un rost pe aici, maturi care se simt umiliți de sistem și pensionari care vegetează prin casă sau prin parcuri își recapătă stima de sine, avariată grav de încercările cotidiene și văd în tîrgurile de carte, de fapt,mai ales în Gaudeamus, locul în care se pot simți și ei importanți și în care au cum să se întîlnească unii cu alții.

Să nu ne imaginăm însă că un tîrg de carte e cetatea ideală în care toată lumea comunică cu toată lumea. Dar aici, cel puțin, persoane din generații diferite își spun „Mă scuzați” atunci cînd se calcă pe bombeu și tot aici își descoperă o solidaritate discretă  la care n-ar fi visat. Tinerii care văd că și cei mai bătrîni se uită sau, dacă au cu ce, își cumpără aceleași cărți ca și ei, devin mai îngăduitori cu „boșorogii” care nu-i înțeleg.

Generația de mijloc, cea care își pune tot mai acut întrebarea dacă nu s-a ratat rămînînd în țară și care e nemulțumită și de cei care vin și de cei nu mai au unde să se ducă, își pune întrebarea dacă e dracul chiar atît de negru.

Și chiar cei mai acriți pensionari, care se simt excluși social, își mai îndulcesc părerile despre lume și viață cînd văd că sînt tratați cu deferență de cei care, altfel, se uită chiorîș la ei, pentru delictul că-și mai permit să trăiască.

Să nu ne facem totuși iluzii. Cartea îl face pe om mai cumsecade și chiar fericit în mica republică a tîrgului. Dar după aceea ne întoarcem la viața noastră cea de toate zilele, în care n-avem loc unii de alții. Iar asta nici măcar acum, cînd sîntem mai puțini cu mai mult de trei milioane, dar înotăm în aceeași ciorbă a supraviețuirii prin excludere.

Cristian Teodorescu