Gaudeamus - Vinul franțuzesc de colecție cu un vag gust de metal și de piele

Printre mulții prieteni ai lui Mircea Nedelciu era și un degustător de vinuri. Nu l-am cunoscut. Îl țin minte, fără să-i știu numele, fiindcă m-au cucerit poveștile lui Mircea despre el. Nedelciu, care făcea vin bun la Fundulea, se pricepea la soiuri și se prindea dacă un vin era falsificat de cînd ducea paharul la nas.

Prietenul lui era recunoscut drept mare degustător și în străinătate. Primea invitații să-și dea cu părerea despre vinurile din țări cu pretenții, dar și din țări care își făceau debutul în producția de vin. Primea pașaport turistic, deși călătoriile sale în străinătate erau strict profesionale. Securitatea nu-l șicana și cum avea un doctorat în materie, la pașapoarte i se spunea doctorul vinurilor.

Organizatorii din lumea largă îi plăteau toate cheltuielile, plus banii mulți cu care-i răsplăteau competența de artist al gustului și al mirosului licorilor asupra cărora era chemat să se pronunțe. Omul vorbea curgător franceza. În germană și în engleză stăpînea jargonul specialiștilor, pe care-i impresiona cînd trecea la franceză pentru a-și nuanța verdictele. Tipul nu fuma, din motive profesionale, și avea grijă să nu răcească mai ceva decît cîntăreții de operă. Însă, mai ales, nu era băutor, spre deosebire de unii dintre colegii lui de meserie, dintre care unii își ruinaseră cariera din cauza consumului exagerat de băuturi spirtoase.

Marea lui poveste, aceea de pe urma căreia își dobîndise reputația de geniu printre degustători, i se întîmplase în Franța. Fusese invitat să se pronunțe asupra unui vin care fusese ținut mai mulți ani la învechit, într-una dintre acele uriașe budane în care încap mii de litri. Ca să nu se influențeze unii pe alții, degustătorii își formulează constatările în scris, după ce se încheie complicatul și solemnul ritual prin care vinul ajunge la nasul și în gura lor de mari preoți care-l evaluează. Comentarii ultra-elogioase. Un vin extraordinar, demn de orice colecție, oricît de pretențios ar fi colecționarul! Asta, după observațiile fine care justificau asemenea înalte aprecieri.

Pe fișa pe care trebuia s-o completeze, ca și ceilalți degustători, compatriotul nostru a lăudat și el gloriosul vin din budană, dar a adăugat la observațiile referitoare la unicitatea acelui vin că avea și un vag gust de metal și de piele, cum încă nu mai întîlnise la alte vinuri. Ceilalți degustători au ridicat neîncrezători din umeri.

După golirea budanei, alt ceremonial care trebuia făcut de față cu martori, pe fundul ei a fost descoperită o legătură de chei de automobil care avea pe inel o bucată de piele pe care era ștanțată firma producătorului și care căpătase culoarea vinului în care picase.

Proprietarul podgoriei a recunoscut spăsit că astea erau cheile automobilului său, adică acel rînd de chei despre care credea că-l pierduse. Se urcase pe scară să verifice dacă budana era umplută pînă la semn. Vinul acela a avut un succes nebun, doar că în presa de specialitate povestea cu pielea și metalul a fost atribuită inițial unui degustător francez. Dar, spre onoarea lui, mi-a povestit Nedelciu,franțuzul a dat o dezmințire în care i-a recunoscut meritele prietenului său. Nu m-aș îndoi de relatarea prietenului meu, însă pe atunci, Mircea începuse să scrie și proză fantastică, pe care o verifica povestind-o prietenilor.

Cristian Teodorescu