Înainte de Primul Război Mondial, dar cu deosebire între cele două războaie schimbarea canonului a dus la conflicte aprinse între tradiționaliști și moderniști. La noi însă aceste conflicte nu presupuneau eliminarea din canon a marilor clasici, ci adăugarea la canon a noilor autori.

Semănătoriștii nu voiau să audă de moderniști. Gruparea de la „Viața românească”  era mai deschisă spre noutate, dar nu într-atît încît să-i accepte pe tinerii zgomotoși și adeseori insolenți ai noilor valuri. Desprinderea de ruralitate, dar mai ales de formulele literare consacrate, li se păreau chiar mai luminaților poporaniști, direcții fără viitor. Cei de la „Viața românească” îl iau în brațe pe Sadoveanu și se luptă pentru a-l impune, fiindcă la debut Sadoveanu îi scandalizase pe unii dintre criticii de întîmpinare ai vremii, dar nu marșează la „-ismele” de ultimă oră. În schimb, ostracizatul Macedonski încurajează la cenaclul său poezia nouă și chiar dacă n-avea cine știe ce putere literară, cel puțin a avut nas pentru debutanți, inclusiv pentru cel care avea să semneze mai tîrziu, Tudor Arghezi.

Dincolo de revistele literare care apar și dispar între cele două războaie se ridică și o nouă generație de critici. Se scriu primele istorii ale literaturii, cu intenții canonice, care sînt atacate tot din motive canonice. Conflictele apar în materie de literatură contemporană, În ciuda autorității sale, istoricul și literar Nicolae Iorga e tot mai puțin luat în serios pentru gusturile sale. Asta nu înseamnă că adeptul modernismului, E.Lovinescu, cu a lui istorie a literaturii contemporane scapă nesmotocit. Îl atacă și concurența critică, dar și autorii cărora li se pare că n-au fost tratați cu suficientă admirație în istoria sa, Nici măcar ambițioasa istorie a lui G. Călinescu „de la origini pînă în prezent” nu e privită la data apariției drept o mare izbîndă a istoriografiei literare autohtone, ci a fost de mulți contestată.

Toate discuțiile astea canonice aveau să dispară în anii cincizeci cînd Partidul Muncitoresc Român  a preluat conducerea dezbaterilor literare pe această temă și cînd canonul literar a devenit o afacere tranșată politic. Astfel că G.Călinescu, criticul care trecuse de partea noii puteri, n-a putut publica după aceea decît un compendiu al Istoriei sale, și a murit înainte ca Istoria lui să fie din nou publicată. Asta în timp ce unii dintre autorii despre care G.Călinescu ispășeau vini imaginare în pușcăriile comuniste sau erau puși morți la index.

Cristian Teodorescu