În urmă cu 60 de ani, Adina Nanu în China

Adina în China este titlul celei mai recente cărţi scoase de istoricul de artă Adina Nanu; carte „scoasă din sertar”  am spune, căci voiajul care stă la baza volumului foarte frumos ilustrat de chiar autoarea lui – a fost realizat în anul 1957. Aşadar, cu mai bine de 60 de ani în urmă, Adina Nanu a pornit într-o fascinantă călătorie, în Orient. De altfel, în introducerea cărţii scriitoarea mărturiseşte: „Am plecat ca într-un film de desene animate, aruncată dintr-o lume în alta, de pe Terra pe altă planetă.”

Cartea apare acum, în 2018, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi este prilejul oferit nouă, celor care nu am păşit în această ţară îndepărtată, de a „porni” la drum, cu Adina, cea de atunci.

Parcurgând paginile cărţii, nu doar că reuşim să ne apropiem de specialista în artă, atunci foarte tânără, ci şi surprindem aspecte ale lumii bucureştene pe care n-am apucat să o cunoaştem astfel; în ceea ce priveşte faţetele lumii orientale, şi aici aflăm, datorită lecturilor suplimentare, lucruri care s-au schimbat, dar şi multe pe care le regăsim întocmai şi în prezent.

Cuprinsul cărţii urmăreşte etapele lungii călătorii; „drumul cultural” se deschide aşadar, cu Bucureşti. Plecarea şi continuă cu înşiruirea locurilor pe care Adina le-a vizitat: Pekin, Wuhan, Shanghai, Hangzhou, Canton,Kunming pentru ca finalul să fie intitulat: Înapoi la Pekin. Înapoi la Bucureşti.

Oameni, parcuri, pagode, biblioteci şi multe altele apar cel puţin semnalate, dar de cele mai multe ori, descrise pe îndelete şi interpretate cu mult farmec în paginile jurnalului. Unele dintre subiectele interesante pentru autoare devin chiar subtitluri, în funcţie de experienţa vizuală ori de viaţă pe care o oferă Adinei, la momentul respectiv. Scrisul Adinei Nanu şi în paginile acestui jurnal se dovedeşte a fi unul expresiv, colorat; ritmul este unul plăcut, vioi, energic; cunoştinţele legate de artă apar firesc, oferind ceva „familiaritate” spaţiului ori arhitecturii, atunci, abia  descoperite, căci încă din introducere am fost „avertizaţi”: „Am apucat să smulg dintr-un raft o carte despre arta chineză şi s-o bag în valiză. La facultate, asta nu se predase”.  

Desene colorate, spontane însoţesc foile cu note generoase. Vedem în contextul voiajului în Orient, schiţe expresive, unele chiar în acuarelă: fiinţe fantastice din China, colegi de călătorie, apoi, bărci, peisaje, mame cu copii, zei şi autoportretul Adinei de la 30 de ani.

Fiecare cameră de hotel se bucură în paginile jurnalului de o descriere amplă, colorată; fiecare loc apare ca un mic univers pe care călătoarea îl ia în primire, pentru ca mai apoi, să treacă mai departe, dar cu aceeaşi uimire şi bucurie. Curiozitatea este şi de partea cealaltă a lumii; într-o zi de luni, pe 7 oct. 1957, Adina notează: „Remarc surprinsă că facem senzaţie –oamenii de pe stradă întorc capul după noi, iar privirile sunt foarte insistente şi curioase, parc-ar vedea cine ştie ce animale exotice.”

Jurnalul este plăcut, scrisul este cuceritor, şi în acelaşi timp, cartea se dovedeşte a fi instructivă.

Din Epilogul scris acum, de Adina Nanu, cu ocazia apariţiei cărţii vă ofer aici, doar ultima frază: „După 60 de ani, pentru mine, farmecul Chinei este încă la fel de viu”.

 

Realizator Roxana Păsculescu