Nu resping nici o formă de
artă, oricărei culturi ar aparţine, dar filmele indiene nu sunt în eşalonul
superior al preferințelor mele cinefile. Aşa că am avut reticenţe faţă de vizionarea acestei
pelicule, atrăgându-mă mai mult curiozitatea de a vedea o producţie dublu
premiată la Cannes, cu Prix de l’Avenir conferit tinerelor speranţe şi Premiul
FIPRESCI acordat de către critici. Am avut bucuria să descopăr însă o dramă
autentică, născută la ciocnirea
dintre tradiţia unei Indii încremenite în timp, cu modernitatea şi impactul
mentalităţii de sorginte occidentală.

Fără emfază ditirambică bollywoodiană, fără retorica aceasta obositoare şi agasantă, filmul lui Neeraj Ghaywan are şi culoarea locală a
oraşului Benares cu Gangele lui sfânt, şi o împletitură alambicată a unor
poveşti de dragoste, dar şi o privire critică asupra stratificării sociale în
caste. Scenariul foarte frumos construit te conduce în această lume în care
drama se construieşte pe relaţii interzise, pe care însă iubirea le ignoră, deznodământul
acestei ieşiri din normă fiind dur, cu consecinţe îngrozitoare. Asistăm pe parcursul celor 103
minute la dispariţia a câte o parte a celor două cupluri, cel rămas luptându-se
să-şi înţeleagă soarta şi să proceseze durerea de a-şi fi pierdut perechea.
Uimeşte însă decența şi felul interiorizat în care
personajele îşi trăiesc dramele lăuntrice, doar arareori exteriorizate, dar şi
abordarea oarecum resemnată a vieţii care trebuie trăită şi acceptată aşa cum
e. Finalul acorda o speranţă, şi deşi nu îl putem numi chiar happy ending nu
exclude alte începuturi, sub alte auspicii, poate chiar unele fericite.

Şocant în scenele care
înfăţişează crematoriul artizanal- în fapt o afacere de familie- cu trupuri ce
ard pe rugurile de pe malul Gangelui, naiv în scenele de iubire ale celor două
cupluri de îndrăgostiţi, dur în părţile în care descoperim corupţia sistemului
şi revoltător în acelea care portretizează mizeria umană, acest film cucereşte
şi impresionează într-un mod direct, livrând o emoţie autentică.

Masaan are momente de un dramatism
tulburător, dar şi unele de o ingenuitate absolută, în această simplitate stând
farmecul particular dar distinct al scenariului. Imaginile şi coloana sonoră
sunt de excepţie, finalul lăsându-ne impresionaţi în acelaşi fel şi cu aceleaşi
mijloace în care o fac producţiile hollywoodiene, faţă de care povestea hindusă
nu este cu nimic mai prejos.

Și este clar că această peliculă ar merita poate mult mai mult interesul
publicului decât unele dintre filmele cu pretenţii şi marchetizare “artistică”
de peste ocean. Aşa că vă sfătuiesc să lăsaţi deoparte toate preconcepţiile şi
să nu rataţi pe Netflix o vizionare a unui film care o să vă aducă satisfacţii cu autenticitatea
şi puritatea lui indiană.