Minutul de Istorie - La aniversară

“Viaţă-n libertate sau moarte strigă toţi”. Celebrul vers, scris la 1848 de Andrei Mureşianu şi-a găsit, în decembrie 1989, un prim răsunet la Timişoara. “Vom muri şi vom fi liberi” s-a strigat pe malurile Begăi. Şi într-adevăr, păna pe 22 decembrie zeci, sute de timişoreni au murit sau au fost răniţi doar pentru că doreau să trăiască, în sfârşit, liberi.

Ne amintim, eram cu toţii legaţi de Timişoara mai ales prin undele ce veneau de la Munchen, sediul postului Radio Europa Liberă.

Ne bucuram şi aveam ochii în lacrimi…..urmăream cu speranţă dar şi cu îngrijorare ştirile ce, în flux continuu, mărturiseau eroismul şi martiriul unor oameni, până mai ieri, asemenea nouă. Mai cu seamă însă, ne măsuram într-un exerciţiu poate nu îndeajuns repetat în ultimii 28 de ani, curajul şi laşitatea. Ne aflam singuri în faţa conştiinţei noastre şi ne gândeam cum să răspundem apelului “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”. Din fericire ţara s-a mişcat iar cutremurul a măturat regimul comunist.

Timpul a trecut…. Prin eforturile “Asociaţiei 17 decembrie a Victimelor Revoluţiei din Timişoara” capitala Banatului îşi cinsteşte eroii nu doar prin lacrimi ci şi prin monumentele ce le asigură nemurirea. În bucureşti dar şi în alte oraşe ale ţării memoria victimelor este onorată in diverse chipuri….

Şi totuşi, în fiecare decembrie, la aniversarea Revolutiei, ne gândim la misterele adevărate sau voit întreţinute care inconjoară resurectia românescă pornită de la Timişoara. Asta cu atât mai mult cu cât, în fiecare decembrie pare că, subit se activează şi interesul autorităţilor judiciare pentru evenimentele de atunci… De pildă, cu cateva zile în  urmă, am aflat, între altele,  de la procurorul militar Marian Lazăr că  “în timpul Revoluţiei din 1989 nu a existat un vid de putere” şi că în cadrul cercetărilor din Dosarul Revoluţiei, "a fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală in România".

Rămân întrebările, tristeţea şi umbrele care au întunecat cei 28 de ani ce au trecut, nemulţumirea că ziua de astăzi este poate altfel decât am visat-o……

Mai cu seamă însă, la aniversară ne răsună în inimi un glas pe care nu- l putem uita…….”Doamne, cât o să mai ţii, ucigaşii de copii şi părinţii lor cei vii”.

Dan Manolache