Ascultă Radio România Cultural Live

Nici doar grafică, nici doar poezie

10 Mai 2019, 12:20

Despre Frumoasele dezechilibre am aflat prima dată, semn al existenței noastre virtuale, de pe pagina de fb a lui Mircea Moroianu, din lista scurtă a preocupărilor sale care îi construiau acestuia profilul. În urmă cu câteva zile, am descoperit însă, că Frumoasele dezechilibre este, cel puțin acum - titlul unei cărți, care s-a construit, suflu cu suflu, pe fb? Frumoasele dezechilibre a căpătat deci, acum, și corp, și materialitate, după ce mai întâi de toate a fost …idee. Cartea lui Mircea Moroianu este limpede, un drum de autocunoaștere, un proces în desfășurare, din care unii dintre lectori văd poate, incomplet, doar acest obiect, de altfel, bine conceput, rezultatul colaborării cu Editura Datagroup.

Cu Mircea Moroianu am avut în timp, trei întâlniri punctuale și fiecare dintre acestea mi-a dezvăluit câte puțin din desenatorul, creatorul, vorbitorul – Mircea Moroianu. Ca desenator, Mircea Moroianu este categoric, lapidar; au dovedit-o lucrările sale pe care le-am văzut expuse la București, mai întâi, la Artfooly Gallery și apoi, la Galateca (We are connected, desen și veșmânt urban). Desenul simplu, concis, de concept -ne propunea ca subiecte importante în viață, dar și vizual: prietenia și dragostea, camaraderia și atașamentul.

Cu Frumoasele dezechilibre pătrundem însă, în lumea mai largă, poate mai explicită a lui Mircea Moroianu, pentru că versurile sale, ”poezie urbană” cum le denumește autorul lor –sunt acompaniate de arta grafică a poetului. În parte, am recunoscut desenul lui Mircea Moroianu văzut în expozițiile deja menționate. Linia subțire, modulată nepretențios vorbește și aici despre tema cuplului și a iubirii. Unele poezii însă, au căpătat ”culoare”. Autorul a asociat anumite poeme cu o grafică în care există un roșu, un verde și poate chiar mai multe culori, aproape deloc amestecate, lângă negru ori alb; nu le-aș denumi însă, picturi, căci și în aceste expresii plastice se simte tot ductul pe care îl urmărește cu predilecție, autorul lor.

Poezia, ca de altfel și desenul lui Mircea Moroianu își caută, ”în ideea că pasiunea pentru artă leagă prietenii durabile”, auditoriul potrivit.

Roxana Păsculescu

Valoarea timpului este inestimabilă. „Factorul 1%, obiceiuri mici pentru rezultate mari” de Luca Mazzucchelli
Cronica zilei 03 Aprilie 2025, 16:44

Valoarea timpului este inestimabilă. „Factorul 1%, obiceiuri mici pentru rezultate mari” de Luca Mazzucchelli

Ediția nouă adăugită apărută la ACT și Politon , a cărții lui Luca Mazzucchelli –  „ Factorul 1%,...

Valoarea timpului este inestimabilă. „Factorul 1%, obiceiuri mici pentru rezultate mari” de Luca Mazzucchelli
Bărbații sau ”un apartament al cărui pod creează un număr infinit de soți”
Cronica zilei 07 Martie 2025, 16:14

Bărbații sau ”un apartament al cărui pod creează un număr infinit de soți”

De la Editura TREI am ales să scriu astăzi despre cartea lui Holly Gramazio intitulată Bărbații , în traducerea Irinei...

Bărbații sau ”un apartament al cărui pod creează un număr infinit de soți”
”Rușinea poate polua relațiile sociale”
Cronica zilei 21 Februarie 2025, 13:07

”Rușinea poate polua relațiile sociale”

Să-ți fie rușine!” este o vorbă care a devenit aproape un reflex în viața noastră. Expresia, însoțită...

”Rușinea poate polua relațiile sociale”
”Prefer singurătatea, dar nu vreau să fiu singur”
Cronica zilei 14 Februarie 2025, 12:34

”Prefer singurătatea, dar nu vreau să fiu singur”

La Curtea Veche , în colecția biblioterapia, în anul 2023 a fost tradusă cartea lui Courtney Geter –”...

”Prefer singurătatea, dar nu vreau să fiu singur”
”Evitați capcanele culpabilizării”
Cronica zilei 07 Februarie 2025, 09:00

”Evitați capcanele culpabilizării”

În rafturile Editurii Niculescu, am descoperit cartea denumită ca urmare a traducerii făcute de Gina Belabed,...

”Evitați capcanele culpabilizării”
Jennifer Breheny Wallace - ”Viața într-o oală sub presiune”
Cronica zilei 30 Ianuarie 2025, 09:00

Jennifer Breheny Wallace - ”Viața într-o oală sub presiune”

În colecția Psihologie practică pentru părinți , colecție coordonată de Victor Popescu în cadrul Editurii Trei,...

Jennifer Breheny Wallace - ”Viața într-o oală sub presiune”
”Chiar ai nevoie să te integrezi ca să te simți iubit și acceptat?”
Cronica zilei 10 Ianuarie 2025, 15:20

”Chiar ai nevoie să te integrezi ca să te simți iubit și acceptat?”

Sub auspiciile Pandora M (care face parte din Grupul Editorial Trei) a apărut în 2024 o carte care mi-a atras atenția...

”Chiar ai nevoie să te integrezi ca să te simți iubit și acceptat?”
Pictorul Gheorghe Petre - ”Convingerea mea este dacă vrem să aflăm ceva despre noi, trebuie să ieșim în natură”
Cronica zilei 20 Decembrie 2024, 09:00

Pictorul Gheorghe Petre - ”Convingerea mea este dacă vrem să aflăm ceva despre noi, trebuie să ieșim în natură”

În perioada 2 -15 decembrie 2024, la Galeria Framing Art din Târgoviște a putut fi văzută expoziția retrospectivă...

Pictorul Gheorghe Petre - ”Convingerea mea este dacă vrem să aflăm ceva despre noi, trebuie să ieșim în natură”
Ascultă live

Ascultă live

15:00 - 16:00
Generația X
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
CA PE ROATE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:30 - 15:56
ÖĐÎÄ˝ÚÄżśţ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:00 - 16:00
CURIERUL ROMÂNESC (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 16:00
FONOTECA DE UMOR
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
DE WEEK-END CU RADIO REȘIȚA
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:03 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
15:00 - 16:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru