O cronică de viaţă şi de artă, la Rădeşti

În toamna anului 2016, colecţionarul de artă Simion Săpunaru a trecut la cele veşnice.

Îl cunoscusem la vernisajul expoziţiei pictorului Ioan Oratie, la Galeria Europe din Braşov cu vreo 2 ani mai înainte, vorbiserăm cu insistenţă despre artă şi creatori români importanţi, câţiva dintre aceştia, buni prieteni de-ai săi, dispăruţi cu mult timp în urmă dintre noi.

Simion Săpunaru fusese iniţiatorul „fenomenului de la Rădeşti”, o tabără de pictură liberă, într-un moment de mari angoase şi opresiune politică.

Cartea la care mă voi referi aici a apărut mult mai târziu, ca un cald omagiu adus prietenilor săi artişti. În urmă cu 3 ani mă bucuram să primesc chiar de la autor, în spaţiul său privilegiat din Braşov, această carte frumoasă şi generoasă. În casă, peste tot pe simeză erau picturi şi lucrări de grafică. Autorii operelor erau, poate cu mici excepţii, contemporanii noştri. În curtea largă, cu suişuri şi coborâşuri misterioase, pisicile iubite de propietari, îţi urmăreau drumurile.

Aşadar, „Cronica de la Rădeşti” a mai fost atunci, în atenţia mea. Cronica editorială era scrisă şi spre a se bucura autorul albumului. Acum, readucerea cronicii mele sub privirea probabil a altor cititori are în vedere altceva. În ultima vreme, simpozioanele de artă se îndesesc; multe sunt oraşele sau locurile care îşi doresc evenimente care să adune laolaltă, artişti plastici renumiţi ori pe punctul de a se afirma. Pricinile sunt şi ele, diferite. Turismul poate juca un rol important; dragostea de frumos, a organizatorilor, nu este de neglijat. Nu cred însă, ca vreo clipă se are în atenţie crearea unei tradiţii; aspectele financiare primează şi de aici, ne dăm seama cu uşurinţă că, rezultatele pe timp îndelungat sunt aproape anulate.

„Cronica de la Rădeşti”, cartea-album semnată Simion Săpunaru - iubitor al artei plastice, prieten destoinic al unor mari creatori- ar trebui citită şi în aceasă cheie, a reuşitei culturale văzute sub auspiciile unui timp lăsat cu largheţe să curgă.

Textul meu, în integralitatea lui a fost postat în urmă cu 3 ani, pe site-ul postului Radio România Cultural. Importanţa acestei cărţi mă determină să reiau aici, însă, câteva fragmente pe care altfel, n-aş putea a le scrie.

„Albumul apărut la Editura Art Soleil în anul 2014 beneficiază de concepţia grafică, fotografiile şi textul, toate gândite şi puse în pagină de Simion Săpunaru. În plus, autorul şi-a acordat spiritul şi şi-a ascultat sufletul în faţa unor lucrări sau fragmente de opere realizate de Sorin Ilfoveanu şi Constantin Piliuţă şi astfel, din aceste întâlniri memorabile au luat naştere reverberaţiile grafice cu traseul lor semnificativ în acest foarte interesant volum, rezultatul unor profunde prietenii.

În cele aproape 150 de pagini ale albumului suntem purtaţi pe firul unei istorii, fiindu-ne dezvăluite prin fotografii-document şi versuri, locul de naştere şi lucrările care au fost create la Rădeşti începând cu anul 1984. Casa de vacanţă de la Rădeşti a lui Simion Săpunaru a devenit atunci, demult, loc de întâlnire, vorbă şi creaţie; şi timp de trei decenii de atunci încoace, satul Rădeşti a devenit un spaţiu al artelor, un altfel de a spune şi de a aduce dovezi că oamenii şi casele, grădinile şi florile şi-au descoperit sufletele la marea întâlnire cu Mihai Cismaru, Constantin Piliuţă, Ion Dumitriu, Costică Marinescu, Teodor Rusu, Sorin Ilfoveanu şi mulţi alţii.

(...) O parte semnificativă a albumului este cea în care autorul lucrării se prezintă ca pictor. Capitolul ”Eu şi şevaletul” ne pune faţă în faţă cu rezultatul identificării afective a lui Simion Săpunaru cu realitatea artistică de la Rădeşti. Ieşirea la peisaj, observarea naturii, analiza lucrului celorlalţi

l-au stimulat pe Simion Săpunaru şi i-au îndreptat atenţia spre clara şi directa exprimare în pictură.”

Rădeştiul a căpătat cu certitudine, în anii din urmă, o altă viaţă şi o altă imagine în lume.

Albumul colecţionarului Simion Săpunaru dovedeşte însă, că dragostea pentru artă, pentru pictură în mod special, poate da naştere unui „fenomen artistic” care să vorbească într-un fel coerent despre noi şi civilizaţia noastră.

Roxana Păsculescu, critic de artă