Perfetti Sconosciuti, sau simplitatea sado-masochismului psihanalitic- de Michaela Platon

Nu de multe ori am avut ocazia în ultima vreme să găsesc un film care să mă cucerească iremediabil de la prima vizionare, pe care să îl găsesc perfect din toate punctele de vedere, care să mă problematizeze și să îmi dea de gândit în măsura în care a reușit să o facă Perfetti Sconosciuti, pe un scenariu și în regia lui Paolo Genoveze, ce pare să aibă deopotrivă condei și baghetă!

Căci pelicula – în aparență de o simplitate absolută- se vădește de fapt densă, dramatică, inovativă bulversantă și dureroasă până la țipăt, pentru că ne pune față în față cu viețile noastre, cea publică, cea privată și cea secretă. Și deși sunt părțile componente ale aceluiași întreg, devoalarea lor în fața altora poate fi dramatică. Căci viața secretă poate răni, ucide sentimente, destrăma relații și destructura existențe. De aici întrebarea: n-ar fi mai bine ca ea să rămână secretă, o componentă neștiută decât de noi, ca o evadare într-o altă lume, o supapă, o alta fațetă a noastră, uneori  spectaculos diferită de ceea ce lăsăm să se vadă în mod curent?

Scenariul aproape în totalitate filmat în același apartament, are drept pretext un joc aparent nevinovat – un fel de adevar sau provocare- dar mai acut, cu telefoanele cu mesajele “la liber” pe durata unei cine între prieteni, prilejuite de o eclipsă de lună! Subtil introdus, evenimentul astrologic pare să fie cel ce exaltă spiritele și aduce în viețile participanților acest joc, periculos atunci când ai ceva de ascuns, cu adrenalina, dar și golul pe care ți-l provoacă o dezamăgire profundă.

Parteneriatele capătă o altă dinamică, ceea ce vezi nu e și ceea ce este cu adevărat, nimeni nu mai pare normal, acest concept fiind dinamitat pur și simplu pe măsură ce telefoanele sunt ascultate pe difuzor, iar toate mesajele citite și comentate. Jocul propus de gazda psiholog ( care nu e nici pe departe inocentă!) dărâmă treptat toate căsniciile, fiecare dintre cei prezenți fiind depozitarul unor secrete, mai mult sau mai puțin  murdare. Situația scapă total de sub control, nimeni nu e fără vină, și această dramedie se derulează cu un firesc rupt din viață, așa că nici nu ne dăm seama când au trecut cele 97 de minute ale peliculei.

Și cum toate secretele sunt într-un fel sau altul legate de sex, psihanaliza este la ea acasă, comentariile și reacțiile participanților adâncind derapajele cu obstinația de a zgândări, de a scoate la lumină tot, chiar dacă – sau tocmai pentru că- nimeni nu e imaculat. E un fel de sado-masochism psihanalitic, o escaladare a demolarii relațiilor parteneriale din aceste cupluri heterosexuale. Și, într-un mod paradoxal, singurul care înțelege cum anume îți respecți, îți aperi și îți protejezi iubirea, este persoana implicată într-o relație gay, pe care- evident- o ascunde și familiei, dar si prietenilor de-o viață.

Deși pană aici este atât de dens, deși pune la bătaie sentimente și emoții într-un mod veridic, filmul nu se termina simplu, predictibil, printr-un dezastru matrimonial total, pe care l-a potențat o eclipsă de lună! Printr-un artificiu de scenariu cu o stilistică ingenioasă totul este intors 360 de grade, și ridicat de un final total imprevizibil care îi infuzează forță și îl detașează de orice urmă de banal. Cu înfruntări de personaje ca în Who’s Afraid of Virginia Woolf sau ca în Carnage al lui Polanski, și mai degrabă aproape de mijloacele de exprimare ale teatrului, Perfetti Sconosciuti/Complet Straini reușește să ne capteze atenția și să o plaseze asupra jocului labil dintre aparență și esență, dar și să evidențieze fragilitatea naturii umane, cu care nu e bine să te joci!

Dar pentru că oricât mi-ar plăcea psihanaliza și oricât aș fi de tentată să comentez, nu doresc să vă stric vizionarea dezvăluindu-vă clou-ul filmului, închei simplu prin a vi-l recomanda călduros, căci are și destul comic de limbaj și situație, este și ingenios construit psihologic, așa că ar cam fi nevoie să îl vedeți, căci e o bijuterică frumos lucrată, doar la prima vedere cu minimum de mijloace – care pe mine m-a încântat!

Pelicula a câștigat în 2016 premiul David di Donatello pentru cel mai bun film si cel mai bun scenariu, la concurență cu excepționalul „La giovinezza” al lui Paolo Sorrentino, dovedind că cinematografia italiană este demnă de figurile ei legendare ( Fellini, Antonioni, de Sica, Visconti)

Regia si scenariul PAOLO GENOVESE

Distributia: Giuseppe Battiston, Anna Foglietta, Marco Giallini, Edoardo Leo, Valerio Mastandrea, Alba Rohrvacher, Elisabetta De Palo, Marco Giallini, Kasia Smutniak, Benedetta Porcaroli

Credit foto - Cinemagia