PHILOMENA - măreţia unui caracter într-o interpretare de excepție- de Michaela Platon

Filmul din 2013 în regia lui Stephen Frears a fost nominalizat la 4 Oscaruri , dar a mai avut parte de alte 56 de nominalizări în diferite festivaluri din toată lumea şi şi-a adjudecat 34 de premii.

În fond ceea ce contează cu adevărat este povestea tulburătoare a unei mame adolescente care dă naştere unui băiat pe care călugăriţele din orfelinat îl dau spre adopţie fără consimţământul ei. Mama, Philomena, păstrează secretul timp de 50 de ani, după care porneşte în căutarea fiului pierdut, ajutată fiind de un fost jurnalist de succes. Acesta antamează subiectul cu o publicaţie care va sponsoriza căutarea celor doi, care îi poartă peste ocean şi care este o călătorie iniţiatică pe parcursul căreia cei doi îşi descoperă valenţe nebănuite şi învaţă să se ajute şi să se bazeze unul pe altul.

Încărcată de un tragism indescriptibil , această poveste adevărată a adolescentei irlandeze însărcinate cu un copil din flori în anii ’50, îi prilejuieşte actriţei Judy Dench o partitură de excepţie în rolul mamei de o simplitate absolută, dar de o înţelepciune şi un caracter cum puţine persoane au. În fapt ceea ce ne impresionează profund la acest film este felul în care Philomena Lee, după o viaţă de zbucium, reuşeşte să ierte răutatea maicii care a refuzat să îi spună ceva despre fiul pe care îl caută de 50 de ani. Momentul este înnălțător. Are atâta tensiune şi este jucat şi orchestrat cu atâta măiestrie încât te simţi mic în fata măreţiei unui caracter excepţional şi incitat să vezi cât anume este ficţiune şi cât realitate în cartea “The Lost Child Of Philomena Lee'' scrisă în 2009 de Martin Sixsmith, în film interpretat fără cusur de către Steve Coogan - un actor stilat şi versatil care a jucat o sumedenie de roluri, unele sub potenţialul lui remarcabil.

Deşi nu a câştigat la nici una dintre categoriile la care a fost nominalizat la Oscar, Philomena s-a detaşat clar prin drama prinsă în scenariul bine temperat, prin tensiunea aproape de aceea a unui policier şi prin crescendo-ul emoţional care, la finalul peliculei te lasa plin de întrebări, de îndoieli dar şi de o fericire ireală care vine din măreţia unui caracter pe care nu îl bănuiai în pensionara simplă şi fără multă carte dintr-un orăşel obscur de ţară. Tenacitatea cu care Philomena îşi urmăreşte scopul: acela de a afla ce s-a întâmplat cu băieţelul ei, înstrăinat în urmă cu 50 de ani- este uimitoare, dar o şi vulnerabilizează în fata adversităţilor.

Sufletul ei de mamă refuză să accepte un verdict implacabil iar sponsorul refuză să nu primească un articol de senzaţie : aşa că jurnalistul relansează căutarea de această dată cu un final neaşteptat.

Nu ezitaţi să urmăriţi acest film minunat şi emoţionant pe care îl găsiţi pe HBO GO şi veţi avea satisfacţii intelectuale nebănuite.