Să nu ucizi- de Gabi Șarga si Cătălin Rotaru, o dramă despre corupția sistemică vs. om- de Michaela Platon

De ce ar trebui să vedem filmul ăsta? În primul rând
pentru că e un film românesc al unor cineaşti tineri şi curajosi - ce abordează
scandalul cu implicaţii majore iscat de Hexi Pharma care a comercializat
dezinfectanţi măsluiţi în sistemul nostru sanitar- ani la rând.Cu acordul şi
susţinerea decidenţilor, cu lipsa de scrupule oneroasă a celui pentru care
singura valoare era banul şi ignorând consecinţele oribile ale morţii prin
infecii nosocomiale a sute de pacienţi... sau poate să fie mii?

Povestea este aceea a unui medic chirurg pediatru căruia
îi moare un pacient – ceea ce îl aduce într-o criză existențială- căci
semnalase deja faptul că biocidele folosite în spital erau diluate. De aici
până la evoluţia halucinantă a evenimentelor, acţiunea îl târăşte pe Cristian
într-o stare aproape monomaniacală ce îi destructurează viaţa – absurdul
desăvârşit în lupta asta solitară pentru adevăr stârnind chiar hohote de râs-
deşi nu e nimic comic în asta, dimpotrivă! Dar aşa suntem noi croiţi să râdem
de şabloanele idiotizante pe care le-am moştenit din comunism, de tipologii, de
situaţii în care birocraţia, nepăsarea şi nesimţirea funcţionarilor şi a celor
care ar trebui să fie în slujba cetateanului- îi anulează drepturile, îl
umilesc şi îl dispretuiesc- totul într-un arbitrar absolut care pe alocuri
frizează grotescul! Iar cum categoriile estetice ajung uneori conexe când sunt
duse la extrem- uite cum râdem la scenele astea care ar trebui să ne scoată din
„papuci” şi să ne indigneze maxim.

Mai grav este că majoritatea se complace în situaţiile
astea- oamenii evoluând doar în „pătrațica” lor- fără vreun apetit de a vedea
globalul, interesul general, adevărul şi minciuna- neasumarea ajungând un
status comun, iar cei care ies din norma asta şi demaschează paradigma
corupției sistemice sunt marginalizaţi şi hartuiţi, sunt împinşi să accepte că
vocile lor singulare sunt insuficiente- chiar dacă clamează adevarul- iar
donchișotismul e desuet, căci trăim într-o altă epocă, bla, bla,bla, bla..

Şi pentru cum pun reflectorul pe povestea asta, pentru
faptul că nu fac concesii, pentru mijloacele pe care le aduc pe ecran pentru ca
scenariul să înceapă să trăiască- pentru toate, Gabi şi Cătălin merită
aplauzele noastre.

Personajul central
este urmărit mai mereu din spate, de o cameră care devine un fel de martor
ocular al traseului scriptului, pentru ca gros planurile să acutizeze totul şi
să dea nuanţe.

Să nu ucizi continuă linia noului cinema românesc iniţiat
de Cristi Puiu (cu Marfa şi banii),
dar altminteri decât în Moartea domnului Lăzărescu, trece de la o istorie
particulară la o una gravissimă, generală, prin trimiterile directe la cazului
Hexi Pharma ce a scandalizat opinia publică. Ce s-a întâmplat până la urmă cu
ancheta? Nimic! S-au întreprins cercetări şi s-au cumulat dosare, sinuciderea
lui Dan Condrea- patronul Hexi Pharma cel care a transformat spitalele în bombe
bacteriologice vânzând desinfectanți măsluiți și mituindu-i pe cei din sistem
până la vârf- punând un fel de punct unei anchete despre care nu se mai
vorbeşte şi care nici măcar încă nu a început.

În rolul tânărului chirurg care refuză să îşi trăiască
viaţa cu ochii închişi, îl vedem – la a doua colaborare cu acest cuplu de
regizori- pe Alexandru Suciu, care reuşeşte să pună în act un personaj
determinat, cu principii - un luptator- înfrânt până la urmă de sistemul care
te lapidează atunci când eşti singur. Îl
talonează în partituri bine integrate Tania Filip (mama) , Gelu Colceag (
profesorul), Iulia Verdeş, Cristina Flutur şi Carmen Florescu.

De ce mai ziceam
că ar trebui să vedem Să nu ucizi? Pentru ca să ne doară povestea asta
adevărată şi apoi să ne urnească din inerţia şi tiparele care nu ne lasă să
avem reacţii „omeneşti” . Pt că normal este să faci ceva , nu să taci şi să
nu-ţi asumi o atitudine când vezi că lângă tine oameni de afaceri calcă vieţi
în picioare pentru câştig!

Trăim într-o lume nebună! Mergeţi la film!