Soarta Basarabiei, citită azi

Trupele rusești din Transnistria au făcut azi un exercițiu militar de dezmorțire, împotriva unui inamic imaginar aflat pe celălalt mal al Nistrului. L-au învins în aplauzele transnistrenilor. Cine era inamicul? Cineva aflat pe celălalt mal al fluviului. Și cine se află pe celălalt mal al Nistrului? Păi, ce să vezi, cei din al căror stat face parte și Transnistria, adică Republica Moldova. Numai că oficialii din Transnistria, care fac pe independenții, susținuți temeinic de trupele rusești, nu vor să se rupă de Republica Moldova, pentru a rămîne ca un soi cui al lui Pepelea în coasta Basarabiei.

Atunci cînd Stalin a pus din nou mîna pe Basarabia, după ce a pierdut-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, i-a adăugat și Transnistria, cea pe care o cuceriseră trupele române, la ordinul generalului, pe atunci, Ion Antonescu, ca susținător necondiționat al lui Adolf Hitler.  După ce a izgonit autoritățile rusești din Basarabia, Ion Antonescu a avut o scurtă perioadă de glorie absolută. A devenit mareșal fiindcă părea marele strateg al nației și tot atunci Antonescu a luat decizia de a-i trimite în Transnistria pe evrei și pe țigani.

După uriașa înfrîngere de la Stalingrad și de la cotul Donului, Antonescu s-a potolit cu aplicarea legilor sale antisemite și xenofobe, dar răul era făcut, cu sute de mii de victime. Iar armata română suferise o înfrîngere înspăimîntător de mare. O înfrîngere care nu putea fi pusă decît pe seama lui Ion Antonescu, cel care a trimis armata alături de trupele germane într-o aventură militară pentru care nu era pregătită.

Nu pot să-i înțeleg pe istoricii care scriu despre tragedia lui Antonescu, atunci cînd adevărata tragedie a fost cea prin care au trecut soldații și ofițerii armatei române, prost echipați și prost aprovizionați pentru război. Ei au fost victimele tragediei, uciși sau luați prizonieri pentru că șeful lor de la București i-a trimis la luptă fără să le asigure aprovizionarea și fără să-i doteze măcar cu cartușele de care ar fi avut nevoie, potrivit mărturiilor supraviețuitorilor.

Politicienii români ai vremii l-au sfătuit pe Ion Antonescu să nu treacă Nistrul. Răspunsul lui Antonescu a fost că imamicul trebuie urmărit și învins, pînă la capăt. Efectele ulterioare au fost devastatoare. Chiar dacă România a trecut de partea Aliaților la 23 august 1944, trupele rusești s-au purtat aici ca și cum ar fi avut de-a face cu o țară ocupată. Iar în Basarabia unioniștii au avut parte de o soartă cumplită. Au fost trimiși în gulagurile din Siberia,asta dacă n-au murit sau n-au fost împușcați pe drum, fără ca autoritățile române să protesteze împotriva tratamentului la care au fost supuși concetățenii lor.

Nu pot să-i acuz pe basarabenii care mai au coșmaruri din cauza asta. Dar noi, cei de dincoace de Prut, ar trebui să le ținem spatele măcar acum, cînd am intrat în NATO, încît să nu mai creadă că sînt folosiți drept carne de tun într-un conflict în care ei țin cu România, iar România nu se omoară cu soarta lor decît ca să le cîștige voturile.

Cristian Teodorescu