Tensiuni vitale în opera lui Baba

La cel mai recent târg de carte Gaudeamus, la Romexpo (la început de iarnă 2017), câteva cărţi de artă

mi-au trezit interesul. Dintre acestea, pe cea dedicată maestrului Corneliu Baba apărută la Editura Monitorul Oficial am găsit-o binevenită, mai ales datorită „confesiunilor” asupra cărora s-au aplecat de data aceasta mai cu seamă, editorii. Mărturisiri ale artistului au mai putut fi citite, deşi puţine, prin cataloagele unor evenimente expoziţionale mai vechi, de prin anii 80 ori în scrierile pasionante ale pictorului Liviu Lăzărescu, dedicate maestrului Corneliu Baba; fostul student, el –însuşi profesor îşi notase cu acribie, spre deliciul cititorului, aserţiuni ale marelui profesor spuse la şevalet, în momente importante, la corecturile unor lucrări.

Albumul Corneliu Baba- Confesiuni este acum, la ediţia a II-a, revizuită şi apare deci, în relaţie directă cu donaţia şi expoziţia permanentă de la Muzeul de Artă Timişoara.

Cuvântul înainte îi aparţine Mariei Muscalu Albani şi se întovărăşeşte cu cel al lui Andrei Pleşu intitulat Saturn şi Jupiter. Aceste texte fac trecerea către insulele de gândire şi de simţire la care ni se permite accesul.

Confesiunile pictorului Corneliu Baba însoţesc imagini reprezentative ale creaţiei acestuia reuşind astfel, să fie mai uşor de urmărit şi chiar de interpretat. Fragmentele selectate se dovedesc a fi de o mare limpiditate. Despre ţărani aflăm de la maestru că „...îndeplinesc nişte rituri milenare, merg, mănâncă, dorm, nasc copii, trudesc şi mor. Legătura cu pământul le-a dat asprime şi înţelepciune. Nu sunt nici veseli, nici trişti –sunt gravi şi demni. Îşi duc cu ei destinul propriu”. Popas din 1949, Omul cu lingura, 1975, Întoarcerea de la înmormântare, 1948, Schiţă, 1907 (1957) sunt câteva dintre lucrările artistului care confirmă valoarea adevărului din notaţiile sale.

Despre copilărie şi anii de studenţie aflăm, tot aşa, câte ceva. Apoi, despre chipul uman: „Portretele trebuie să te facă tresari şi să nu le uiţi multă vreme, să te urmărească întruna”. Multe sunt portretele pe care le găsim în acest album; portrete de personalităţi, de ţărani ori muncitori, portretul soţiei ori autoportretul artistului. Aş spune că proiectul editorial a avut cumva şi o notă educaţională. Chiar şi pentru acela care se întâlneşte pentru prima oară cu pictura lui Corneliu Baba, opera acestuia va căpăta sens şi semnificaţie în urma frunzăririi albumului.

Peisajul Veneţiei şi silueta lui Enescu, alte două teme importante, recurente în creaţia lui Baba descoperă lectorului sensibilitatea aparte a maestrului.

Nu în ultimul rând, cititorul va afla că El Greco, Rembrandt şi Goya au fost repere ale lui Corneliu Baba, „sfinţii” săi de seamă. Şi despre călătorii, bătrâneţe şi despre „Spaime”, editorul lansează câteva mărturisiri, nu multe, căci nu s-a avut nicicum, editorial,  în atenţie tratarea exhaustivă a vreuneia dintre ideile maestrului Corneliu Baba.

Caietele cu note, scrise de-alungul vieţii de către Corneliu Baba -sunt în curs de a fi parcurse şi descifrate de istoricul de artă Maria Muscalu Albani care este şi curatorul expoziţiei de la instituţia timişoreană. Cu timpul, vom avea acces la alte şi alte confesiuni care ne vor apropia probabil şi mai mult de arta lui Corneliu Baba.

Până atunci însă, acest album aflat la ediţia a II-a poate juca un rol important în percepţia privitorului asupra operei acestui creator, care a jucat un rol semnificativ în plastica românească, direct, prin operă, dar şi prin calitatea exemplară pe care a avut-o ca formator, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.

Realizator Roxana Păsculescu