Tezele din iulie, de Dan Manolache

Referindu-se cu dispreţ dar şi cu ciudă la Polonia, Stalin spunea că a construi socialismul acolo se aseamană cu încercarea “de a pune şeaua pe o vacă”.

“A pune şeaua”, pe oameni, pe popoare….de reţinut această sintagmă pentru că, în opinia mea, ea este una dintre posibilele definiţii ale comunismului, sintetică şi plastică deopotrivă.

Vizitând în 1971 două ţări comuniste din Asia, Nicolae Ceauşescu a fost uimit să constate progresele pe care procesul de “făurire a socialismului” le înregistrase în acele locuri.

Avea şi de ce pentru că i se  înfăţişaseră două imense săli de teatru construite însă….atipic. Scenele erau uriaşe şi pe ele evoluau sute de mii, milioane de actori întru delectarea câtorva regizori şi spectatori instalaţi în loje mici şi elegante….

Sedus de spectacolul pe care popoare dresate îl ofereau “iubiţilor conducători”, s-a intors acasă hotărât să-l monteze şi la noi. Aşa se face că, imediat, la începutul lunii iulie 1971, au apărut elementele de bază ale scenariului şi preţioase indicaţii de regie redactate de Comitetul Executiv al CC al PCR sub titulatura “Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea educaţiei politico- ideologice a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”.

Nimic nu era uitat în cele 17 puncte ale “propunerilor”. Fireşte pe primul loc se afla “creşterea rolului conducător al Partidului”. Urmau apoi măsuri de educare a tineretului de la grădiniţă până la facultate. Ne mai amintim cred, sloganul “Tinereţe, hai pe şantiere!” versul “inaripat”, “ E tinereţea noastră Partidului datoare!”, “acţiunile culturale” programate în noaptea Învierii sau cele de muncă patriotică din zilele de Paşti.

Presa, radioul, televiziunea, editurile, Uniunile de Creaţie, teatrele şi cinematografele erau mobilizate în acelaşi scop, al educării marxist- leniniste a poporului, adică al…..”punerii şeii”.

Rezultatele?.....sunt, din păcate, vizibile şi astăzi. Dacă privim în jur vom vedea cu siguranţă multe întruchipări ale…. “omului nou”.

Cred că atunci, la început de iulie 1971, Partidul Comunist Român a pierdut nu şansa de a deveni constructorul unui socialism cu faţă umană- era de altfel imposibil, ci şi pe aceea de a-l împodobi măcar cu o mască umană. Noi ceilalţi am pierdut însă mult mai mult.