The Favourite by Yorgos Lanthimos sau fascinația cruzimii baroce - de Michaela Platon

Îl „urmăresc” pe Lanthimos cu bucurie de la The Lobster , acea fantezie paradoxală, ciudată şi ieşită din normă cu care ne asalta în 2015, adjudecându-şi meritoriul premiu al juriului la Cannes, apoi am trecut la The Killing of a Sacred Deer- un thriller psihologic care mi s-a părut şi mai înspăimântător cu cât absurdul devenea firul conducător al unui scenariu cu accente dramatice sălbatice, acut şi sugestiv în metaforele lui (și mai de speriat decât orice!), iar acum m-a uimit cu acest The Favourite- un film “de epocă” pus în pagina cinematografică într-un fel în care subiectul este adus în actualitate. Dacă nu l-ați prins în cinematografe, Cinemax vă oferă multiple ocazii sa îl vedeți!

Căci oportuniştii sunt o specie prezentă în orice epocă, nesațul cu care vor să propăşească fiind de ajuns să le alimenteze strategiile- mai transparente sau mai consistente în funcţie de inteligența personajului.Iar Abigail este cu atât mai periculoasă cu cât, deşi le mimează convingător- nu are sentimente- şi este şi vicleană şi periculos de inteligenţă. Emma Stone face un personaj atât de bine jucat încât ne păcăleşte la începutul filmului şi suntem înclinaţi să o plăcem şi să o compătimim, cea ce se vădeşte fără rost atunci când îi iese la iveală caracterul şi înţelegem că Becky Sharp şi Uriah Heep sunt modele palide faţă de verişoara scăpătată ce îşi croieşte drum la curtea Angliei.

În rolul reginei Anne- bolnavă, labilă psihic şi dependentă de atenţie - evoluează extraordinar Olivia Colman – făcând un personaj patetic, o marionetă în mâinile doamnei de Marlborough (Rachel Weisz), prietena din copilărie şi partenera suveranei - în fapt cea care guverna - fără măcar să ascundă asta- cu aroganţa şi cruzimea celor care se cred de neînlocuit.

Filmul aduce o fascinaţie către formele de cruzime barocă de această dată, Lanthimos explorând cu toate trademark-urile lui de filmare din unghiruri ciudate- curtea depravată a unei regine defazate şi vulnerabile, care devine terenul unor lupte interne pentru putere pentru care personajele angrenează toate strategiile şi atuurile posibile, într-o escaladă a maşinaţiilor și intrigilor dusă la extrem. De o mare fineţe a balansului între monstruos şi fragil, personajul jucat de Olivia Colman este cel care alimentează prin labilitatea lui starea de la curte, dând frâu liber egourilor să iasă la iveală şi avizilor de putere să acţioneze, într-o sarabandă a răsturnărilor de situaţii şi o dinamică a schimbării de forţe asediantă.

Gros planurile desenează frust sentimente, intenţii, emoţii, iar personajele sunt exclusiv conduse de instincte gregare într-un joc al decadenței şi vulgarităţii ce șfichiuie printr-o satiră acută. Şi ne devine clară inspiraţia excepţională a lui Lanthimos care delegă acestă poveste (nescrisă de el de această dată!) celor trei actriţe aflate într-un apex al carierei lor, căci Rachel Weisz (pe care a distribuit-o şi în The Lobster), Emma Stone ( într-o creştere profesională notabilă), dar mai ales minunata Olivia Colman, fac un trio stelar - ce tractează scriptul într-o demonstraţie de forţă şi acurateţe artistică, Abigail şi Sarah fiind ca personaje în egală măsură de crude, perverse şi manipulative, în timp ce suverana ne stârneşte oarecare compasiune fiind singura cu aparență umană- în interiorul ei sălăşluind însă un monstru de egoism în egală măsură crud şi nemilos.

Distinct în ciudăţenia lui şi excepţional cinematografiat, filmul lui Lanthimos perpetuează un sound design antagonic pe alocuri perioadei la care se referă scriptul, aducând în universul curtii regale engleze de inceput de secol al XVIII-lea, sunetele experimental-agresive cu csre ne-a obișnuit şi cartoanele de titlu ce fragmentează imaginile, dându-ne câteva clou-uri pt citirea poveștii- una grotescă dar perfect verosimilă.

Mult mai palidă, galeria de personaje masculine iese în evidenţă cu Nicholas Hoult (Collide, Mad Max- Fury Road, Dark Places, X Men – Apocalypse) şi continuă ceva mai estompat cu James Smith şi Joe Alwin , neîndoielnic trioul feminin surclasând.

Altfel decât precedentele producţii, dar păstrând notele distincte ale celui mai ciudat şi uimitor tânăr regizor grec, The Favourite valorifică talentul de director de imagine al lui Robbie Ryan- excepţional în Wuthering Heights, Filomena sau Jimmy’s Hall şi I, Daniel Blake ale lui Ken Loach- o alegere de excepţie care aduce plus valoare acestei pelicule nominalizate major la Oscaruri.

Credit foto Cinemagia